Mihai Gribincea, propus de Chișinău pentru postul de ambasador al Republicii Moldova la București

Publicat: 17 09. 2015, 17:04
Actualizat: 17 09. 2015, 17:30

Candidatura lui Gribincea a fost propusă de Ministerul Afacerilor Externe și Integării Europene al Republicii Moldova și a fost aprobată joi în Parlamentul de la Chișinău, conform ziarulnational.md.

Înainte de a fi numit ambasador în Belgia, Olanda și Luxemburg, diplomatul a fost consilier superior al Înaltului Comisar OSCE pentru minorități naționale, cu sediul la Haga, Olanda (2001-2010), consilier pentru probleme politice la misiunea ONU din Timorul de Est (1999-2001), membru al misiunilor OSCE în Croația și Georgia, consilier în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă (1993-1994).

Mihai Gribincea a absolvit în 1986 Facultatea de Istorie a Universitatii de Stat din Moldova, în 1992 Facultatea de Relații Internaționale la SNSPA, în București, și în 1995 a devenit doctor în istorie la Universitatea din București, coordonatorul tezei sale fiind Dinu C. Giurescu.

Mihai Gribincea ar urma să îl înlocuiască la șefia misiunii diplomatice a Republicii Moldova la București pe Iurie Reniță, aflat la final de mandat.