Mihai Lucan și-a sunat prietenii „de la vârful societății” ca să-l ajute în ancheta penală. Ce scrie în motivarea instanței

Publicat: 08 01. 2018, 16:37

Potrivit motivării instanței Tribunalului București care a dispus cercetarea sa sub control judiciar, transmisă, luni, este dovedită intenția lui Mihai Lucan de a-și procura acest sprijin.

„În referatul procurorului de caz sunt ocupate mai multe pagini cu redarea unor convorbiri telefonice sau comunicări de tip SMS, în ideea de a se proba că inculpatul (Mihai Lucan – n.a.) >. Lecturând conținutul acestora, judecătorul de drepturi și libertăți reține că este dovedită intenția inculpatului de a-și procura sprijin în obținerea de date și informații care să-i profite sub orice formă în ancheta penală în curs, sens în care a contactat mai multe persoane din cercul de cunoscuți având un statul social, economic, profesional ori politic foarte ridicat, persoane cu conexiuni la vârful societății românești”, se arată în documentul citat.

Magistratul care a respins cererea DIICOT București de arestare preventivă a lui Mihai Lucan a apreciat că în acest caz sunt ilustrative „capturile” selectate de procurorul de caz.

În ceea ce privește acuzația de folosire a resurselor financiare, materiale și umane ale laboratorului de analize din cadrul ICUTR, pentru efectuarea determinărilor anatomo-patologice în beneficiul clinicii LukMed aparținând lui Mihai Lucan, fără a se achita contravaloarea serviciilor medicale prestate, constând în analizele medicale, reține că aceasta se verifică integral.

„În condițiile în care, între cele două entități medicale, cea de stat, pe de o parte, și cea privată, pe de altă parte, nu a existat niciun contract pentru prestarea acestui tip de servicii medicale, dar asemenea servicii medicale au fost prestate de prima în folosul celei de-a doua, constată că, practic, resursele financiare, materiale și umane utilizate nu au fost acoperite de beneficiară, rămânând să atârne în coșul cheltuielilor prestatoarei. O atare situație se circumscrie noțiunii de >, în modalitatea însușirii, folosirii sau traficării, după cum acestea erau consumabile sau nu, erau scoase din incinta posesorului de drept sau nu”, se menționează în motivare.

De asemenea, legat de acuzațiile DIICOT de diminuare a cuantumului cheltuielilor reale ocazionate de serviciile de specialitate medicală pe care le presupunea internarea pre și post operatorie în cadrul ICUTR Cluj-Napoca a pacienților asupra cărora au fost efectuate intervenții chirurgicale în cadrul clinicii private Lukmed, cu referire exclusiv la serviciile de spitalizare, activitate ce presupune asigurarea cazării efective a pacientului în condițiile asigurării asistenței medicale calificate, judecătorul a reținut că aceasta se verifică parțial.

În ceea ce privește folosirea de către clinica privată a lui Lucan a unui aparat de criogenie aparținând ICUTR Cluj-Napoca, judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a subliniat acestea nu se verifică.

„Conchizând, judecătorul de drepturi și libertăți constată că poate reține depășirea pragului de 2 milioane de lei – prejudiciu total (în condițiile în care una dintre cele trei modalități de comitere a faptei nu a considerat-o de luat în calcul; practic, acesta este înjumătățit), pentru a se păstra încadrarea juridică inițială, delapidare cu consecințe deosebit de grave, dar apreciază că până la finalizarea urmăririi penale stabilirea prejudiciului este încă un obiectiv”, se precizează în motivarea Tribunalului București.

Mihai Lucan a fost reținut în 21 decembrie, iar în 22 decembrie, judecătorii de la Tribunalul București au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.

FOTO: www.stiridecluj.ro