Mihai Șora, paralelă dureroasă făcută la moartea Cristinei Țopescu: Asemenea moarte, într-o asemenea singurătate, ar trebui să ne dea de gândit

Publicat: 13 01. 2020, 18:08
Mihai Șora a vrut să ne amintească, prin intemridiul unui text postat pe Facebook, cazul unui bărbat care a fost găsit mumuificat în urmă cu 1 ani, care a fost găsit în apartamentul în care locuia după 11 ani.
„Anul trecut, o știre franceză a răvășit sufletele și conștiințele oamenilor: la Nantes, în inima orașului, un bărbat fusese găsit mort în apartamentul în care locuia.
Autopsia a revelat faptul că decesul avusese loc cu unsprezece ani în urmă. În tot acest răstimp, plățile curente fuseseră făcute prin virament bancar, inclusiv chiria locuinței. Și poate că nu ar fi fost descoperit nici până astăzi dacă proprietarul apartamentului nu ar fi avut, la un moment dat, intenția să pună în vânzare acea locuință și nu s-ar fi deplasat la fața locului, după câteva telefoane rămase fără răspuns.
 
Ceva din țesutul nostru social s-a destrămat ireversibil, este limpede; nu trebuie să faci sofisticate studii ori anchete sociologice ca să observi că legăturile dintre oameni și-au pierdut trăinicia, când nu s-au formalizat până la cvasi-dispariția lor, în unele zone urbane; ca să observi, cu alte cuvinte, că tehnologia nu este în mod necesar un mijloc de apropiere dintre suflete, că rețelele de comunicare pot deveni rețele de însingurare.
 
Nu am cunoscut-o pe Doamna Cristina Țopescu, nu știu ce fel de om era, nici ce-i plăcea sau ce nu. De aceea nu mi-aș îngădui să fac vreo observație despre viața dumneaei. Însă o asemenea moarte, într-o asemenea dureroasă singurătate, ar trebui să ne dea de gândit. Nu poți să nu te întrebi cum, oare, un astfel de om nu-și petrecea sărbătorile invitat de prieteni, alături de oameni dragi, căci vor fi fost, de bună seamă, destui care au prețuit-o la adevărata ei valoare. Cum de era, totuși, atât de singură? Un om părăsit…
Doar câinii au vegheat-o după ce a murit.
Ce jale!
 
Dumnezeu s-o odihnească!”
 
Foto: Mihai Șora / Facebook