Mii de turiști se îndreaptă spre stațiunile de pe Valea Prahovei. Traficul rutier pe DN 1 este îngreunat

Publicat: 28 11. 2015, 14:37

Traficul rutier pe DN 1 Ploiești – Brașov se desfășoară cu dificultate, sâmbătă după-amiază, pe sensul de urcare către stațiunile de pe Valea Prahovei și din județul Brașov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform reprezentanților Poliției Prahova, în zona Nistorești, pe serpentinele de la Posada și până în stațiunile de pe Valea Prahovei se circulă în coloană, cu o viteză medie de 20-25 de kilometri pe oră, iar pe unele porțiuni de drum șoferii sunt nevoiți să oprească și să aștepte până când coloana de mașini se pune în mișcare.

Drumul este foarte aglomerat pe sensul către munte, în condițiile în care mii de turiști de îndreaptă către stațiuni, unde vor petrece minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie, iar pentru cei mai mulți dintre ei sâmbătă este ziua în care iau în primire camerele la unitățile de cazare.

Potrivit reprezentanților agențiilor de turism, peste 5.000 de turiști sunt așteptați să petreacă week-end-ul prelungit în stațiunile de pe Valea Prahovei. Conform sursei citate, în toate cele trei stațiuni – Azuga, Bușteni și Sinaia – gradul de ocupare a locurilor de cazare omologate depășește 50 la sută.