Militar român din trupele ONU, acuzat că a abuzat sexual o minoră din Congo, căreia i-a făcut și un copil

Publicat: 29 04. 2017, 18:55

El face parte dintr-un grup de cinci militari acuzați și anchetați, în primele luni ale lui 2017, de abuz sexual sau de exploatarea unui minor, după cum a declarat un oficial ONU pentru BBC.

Minora abuzată de militarul român a ajuns în grija UNICEF, celelalte victime ale abuzurilor din acest caz fiind adulte.

Două dintre acestea au depus plângeri în care susțin că au întreținut relații sexuale cu militarii ONU și cer ca aceștia să-și asume paternitatea copiilor rezultați în urma acestor relații.

Sursa citată mai spune că ceilalți patru bărbați implicați sunt doi soldați sud-africani, și două persoane fără grad militar, din Niger și Burundi.

Misiunile de pace ale ONU, precum și cele franceze de menținere a păcii, au fost lovite de o serie de scandaluri legate de abuzuri sexuale asupra minorilor,  mai amintește BBC.