Ministerul Culturii caută manager pentru Muzeul Național „Peleș” din Sinaia

Publicat: 16 02. 2016, 12:59

În prezent, Muzeul Național „Peleș” din Sinaia este condus de managerul interimar Mihail Ion Gorgoi, al cărui mandat se va încheia pe 28 martie.

În ultimii ani, Muzeul Național „Peleș” a fost condus de manageri interimari, respectiv de Mihail Ion Gorgoi și Anca Hogea, după ce Rodica Rotărescu, fostul director general al instituției, a ieșit la pensie, după cum au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanții muzeului.

În acest context, Ministerul Culturii a anunțat, pe site-ul propriu, că va organiza, la sediul său din București, un concurs de proiecte de management pentru Muzeul Național „Peleș” din Sinaia.

Cei interesați să se înscrie la concurs trebuie să fie cetățeni români sau membri ai unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene și să aibă domiciliul în România. Totodată, aceștia trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în științe umaniste și arte, o vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani și o experiență în management de minimum 5 ani sau pregătire în management.

De asemenea, cei interesați de conducerea Muzeului Peleș trebuie să nu aibă condamnări penale și civile și să nu dețină o funcție de manager la o altă instituție publică de cultură din România. În plus, nu trebuie să fi fost lucrători ai securității sau colaboratori ai acestei.

Data limită pentru depunerea proiectelor de management și a dosarelor de concurs de către candidați este 15 martie, urmând ca selecția dosarelor să aibă loc pe 16-17 martie. Între 18 și 25 martie va avea loc analiza proiectelor de management – prima etapă a concursului, iar între 28-30 martie este prevăzută susținerea proiectelor de management în cadrul interviului – a doua etapă.

Muzeul Național „Peleș” din Sinaia este una dintre cele mai importante și vizitate instituții muzeale din România.

Castelul Peleș, reședința de vară a regelui Carol I, a fost construit între 1873 și 1914, fiind inaugurat și locuibil încă din 1883. Edificiul a fost decorat de celebrii creatori J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz și Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Pelișor a fost reședința de vară a cuplului regal Ferdinand și Maria, el fiind decorat de însăși regina Maria.

Castelele Peleș și Pelișor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite, pe 1 martie 2007, regelui Mihai I, în urma unei decizii de retrocedare. Potrivit Memorandumului încheiat atunci între Guvernul României și Casa Regală, proprietarul se angaja să transforme Peleș într-un muzeu al statului român, contra unei sume de bani, și își asuma obligația de a nu mai revendica bunurile mobile din castel. Astfel colecțiile de la Peleș au fost păstrate în interiorul castelului, contra unei chirii, și pot fi vizitate în continuare, potrivit unui contract încheiat între Guvern și Casa Regală, reînnoit în martie 2010.

Printr-un protocol încheiat cu Casa Regală a României în anul 2010 și reînnoit în anul 2012, statul român, reprezentat de Ministerul Culturii, și-a asumat obligația ca, pe perioada în care va administra Muzeul Național Peleș, să investească în lucrări de punere în siguranță și în valoare a Complexului Peleș, prin intermediul Institutului Național al Patrimoniului, având ca sursă de finanțare Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice.