Ministerul de Interne a făcut anchetă în cazul transporturilor medicale în străinătate

Publicat: 30 09. 2016, 17:50
Actualizat: 30 09. 2016, 18:37

„Am văzut acest subiect dezvoltat în spațiul public și am cerut deja de la domnul Raed Arafat și de la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) un raport detaliat pe acest mecanism prin care se desfășoară aceste transporturi medicale asistate către străinătate. Ceea ce am primit deja ca informație și este foarte relevant iî toată această discuție este că vorbim de fapt de 25 de cazuri în 7 ani. Asta mi s-a spus la acest moment. 25 de cazuri medicale asistate în străinătate unde au fost folosite ambulanțe publice. Dar aștept, cum spuneam, acel raport detaliat tocmai pentru a înțelege și eu foarte bine care sunt procedurile și mecanismele prin care aceste transporturi sunt decise. Ca o primă asigurare care mi-a fost dată este ca în toate aceste cazuri a fost vorba de cazuri dictate de nevoi medicale și atât. Și că ele s-au desfășurat corect, cu proceduri legale respectate. Dar am cerut această analiză tocmai pentru a vedea și exact care este situația lor. Dar cred că este important, pentru a înțelege mai bine, că nu este vorba de vreun fenomen. Discutam de 25 de cazuri în 7 ani”, a declarat pentru MEDIAFAX Dragoș Tudorache, ministrul Afacerilor Interne.

Precizările au fost făcute în contextul în care mulți angajați ai Ambulanței București-Ilfov au declarat, sub protecția anonimatului, pentru tolo.ro, că ambulanțele au fost folosite pentru a transporta în străinătate persoane influente, care nu reprezentau urgențe.

Agenția de presă MEDIAFAX va publica integral interviul acordat de ministrul Afacerilor Interne, Dragoș Tudorache, sâmbătă, 1 octombrie.