Ministerul Justiției sesizează Parchetul în cazul demisiei lui Iacob. Șeful de la Resurse, revocat

Publicat: 05 08. 2019, 11:45

„Ministrul justiției a sesizat procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efecturea de cercetări în cazul cererii de demisie a procurorului-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Iacob, urmare a controlului dispus în baza Ordinului Ministrului Justiției nr.3/63452/443/P/2019 din 22.07.2019”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Justiției.

Ancheta internă la Ministerul Justiției a fost dispusă, amintesc reprezentanții instituției, în regim de urgență, în ziua în care ministrul justiției a luat la cunoștință, urmare a solicitării formulate de redacția Lumea Justiției, conform căreia cererea de demisie a lui Marius Iacob, semnată încă din 19.03.2019, nu a fost trimisă Administrației Prezidențiale pentru emiterea decretului prezidențial de încetare a mandatului funcției de procuror-șef adjunct.

Pe 24.04.2019, adică data preluării de către Ana Birchall a mandatului de interimar la ministerul Justiției, această lucrare figura în evidențele ministerului ca fiind rezolvată.

Totodată, ministrul justiției a dispus revocarea din funcție a directorului Direcției Resurse Umane, sesizarea comisiilor de disciplină, precum și o serie de măsuri pentru îmbunătățirea activității instituției.

Concret, documentul privind demisia lui Marius Iacob ar fi fost rătăcit într-un sertar al Ministerului Justiției, de aceea nu ar mai fi ajuns pe masa președintelui, pentru a semna decretul. Marius Iacob a demisionat din funcția de adjunct al procurorului-șef DNA, în luna martie a acestui an. Decizia de demisie din funcția de adjunct al procurorului-șef DNA vine la o zi după ce magistrații instanței supreme au decis că Marius Iacob a săvârșit abatere discipliniară în legătură cu reprezentarea Direcției în procesul Mihaiela Iorga-DNA, intentat de aceasta după ce a fost revocată din DNA. Sancțiunea pentru Iacob a fost avertisment.

Aceeași măsură a fost dispusă și pentru Carmen Simona Ricu, tot procuror DNA.

Este vorba despre abateri disciplinare sâvârșite în legătură cu reprezentarea instituției în procesul Mihaiela Moraru Iorga-DNA, intentat de magistrat după ce a fost revocat din Direcție.