Ministrul de Interne face o evaluare surprinzătoare a polițiștilor. Ce spune Carmen Dan despre nivelul de pregătire al acestora

Publicat: 10 11. 2017, 09:03

Întrebată dacă polițiștii din România sunt protejați și pregătiți, ministrul de Interne Carmen Dan a declarat că nu consideră acest lucru.

„Nu consider că polițiștii sunt îndeajuns de protejați. Nu consider că sunt îndeajuns de pregătiți. Tocmai de aceea ne-ați văzut astăzi (joi – n.r.) în acțiune”, a răspuns ministrul, după ce a participat la un exercițiu demonstrativ de pregătire tactică a polițiștilor, la care au fost prezente forțe ale Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale (SIAS).

La Centrul Chinologic de la Sibiu se desfășoară o pregătire tactică a polițitilor din cadrul SIAS. Aceștia se vor întoarce în inspectoratele județene unde sunt încadrați și îi vor pregăti, la rândul lor, pe polițiștii de la Ordine Publică, Serviciul Rutier și Transporturi pentru intervenția în stradă.

Ministrul a făcut referire la motivația de a întări, prin noul pachet legislativ propus spre dezbatere, statutul polițistului, declarând că propunerile au venit în urma solicitărilor polițiștilor.

„La întâlnirile cu inspectorii șefi de poliție am punctat încă o dată motivația și demersul nostru legislativ, propunerea noastră pe întărirea statutului polițistului. Am spus-o de fiecare dată, această nevoie a venit dintr-o solicitare a polițiștilor pe care eu i-am ascultat și mi s-a părut normal și firesc să fac asta, ca ministru, să începem acest demers. Am strâns propunerile lor, am pus toate aceste propuneri într-o formulă centralizată, pe masă, într-o dezbatere amplă cu sindicatele din poliție. Am spus de fiecare dată cum gândim această întărire a autorității pe cele trei planuri, ce dorim să face pe mai departe, care sunt actele normative pe care le avem în vedere atunci când vorbim de un pachet legislativ și am ieșit într-o conferință, am pus oficial acest pachet legislativ într-o dezbatere publică. Nu discutăm de o ordonanță, ci de o procedură normală, legală, firească de dezbatere publică”, a spus Carmen Dan.

Întrebată despre o posibilă retragere a proiectului, după ce APADOR-CH a cerut clarificarea sau eliminarea unor propuneri de modificare a legilor din domeniul ordinii publice, Carmen Dan a spus că nu poate fi cerută retragerea unui proiect fără argumente.

„Trebuie să stăm să ne gândim cu calm pentru că mi-aș dori să înceteze o dată propagarea acestei teorii a

Dan a lansat o invitație către ONG-uri și societatea civilă la discuții, cu argumente; „Ce nu este sustenabil se înlătură, dacă există această suspiciune de nesustenabilitate, ce nu, rămâne și merge mai departe. Suntem în procedură de dezbatere publică”.

Potrivit ministrului, săptămâna viitoare va avea loc o dezbatere publică, în care vor fi discutate punctual reproșurile care se aduc modificărilor legii polițiștilor.