Ministrul Educației: La orele de literatura română ar putea participa și scriitori, pentru a-i ajuta pe elevi

Publicat: 19 09. 2013, 18:27
Actualizat: 13 12. 2013, 11:44

Ministrul Educației, Remis Pricopie, a declarat, joi, că doar 3% dintre elevi citesc textele de lectură obligatorie și a precizat că la cursurile de limba și literatura română ar putea participa și scriitori, care să le „întindă o mână de ajutor” copiilor, pentru a înțelege operele literare.

„Există date care arată foarte clar că valoarea unei școli este, de fapt, într-o directă proporționalitate cu valoarea comunității în care acea școală activează. (…) Din informațiile pe care noi am putut să le culegem, am ajuns la o concluzie destul de tristă: nu avem mai mult de 3% dintre elevi care citesc lecturile obligatorii sau recomandate. Poate că am greșit, poate că sunt 6%, poate sunt 10%, dar nu stăm foarte bine în această zonă”, a declarat Pricopie, la recepția organizată cu prilejul prezentării Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași.

Pe de altă parte, ministrul a afirmat că limba și literatură română se predă după un curriculum „destul de vechi”.

„Acum suntem într-un moment în care încercăm să împrospătăm acest curriculum și să îl facem așa fel încât clasa de literatura română să se desfășoare într-un mod mai atractiv, pentru că, dacă mergem la informația a doua, cea cu 3-4% dintre copii care citesc, ne dăm seama că lectura, dragostea pentru lectură este primul lucru pe care trebuie să îl cultivăm înainte de a merge mai departe. În acest context, noi am solicitat sprijin din partea tuturor, am vorbit cu domnul președinte Manolescu (Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor – n.r.), am vorbit la Academia Română, pentru a ne acorda sprijin și evident, de fiecare dată când am posibilitatea să mă adresez scriitorilor români și poeților români, o fac. Va fi un proces destul de complicat, împrospătăm toate programele, dar literatura română și istoria vor fi temele cele mai sensibile și probabil că nu vor fi epuizate aceste subiecte mai devreme de un an, un an și jumătate, iar ideea centrală este de a deschide ora de română”, a mai spus Pricopie.

Ministrul Educației a subliniat, cu același prilej, că ora de limba și de literatura română trebuie „deschisă”, acest lucru presupunând și participarea ca invitați la cursuri a unor scriitori care să „întindă o mână de ajutor” copiilor, pentru ca aceștia să înțeleagă operele literare.

„Ora de română să se desfășoare și într-un muzeu, să se desfășoare și într-un târg de carte, să se desfășoare și într-un festival de calibrul acestuia (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași – n.r)”, a adăugat Remus Pricopie.