Ministrul Educației, prima reacție după decizia în cazul Kovesi: ”La universitățile cu ZERO toleranță, s-ar fi refăcut lucrarea”

Publicat: 09 12. 2016, 08:47

”Dacă mă întrebați ca profesor, nu ca ministru, ce se întâmplă, ce aș recomanda într-o astfel de situație, desigur – titlul a fost obținut în 2011, la Universitatea de Vest… Într-o astfel de situație, la universitățile care au toleranță zero față de copiat, recomandarea care se face este să se refacă acea parte a tezei care nu a fost alcătuită corect și nu s-ar fi ajuns la nivelul de susținere a tezei la doctorat și nu s-ar fi ajuns la nivelul în care se și acordă titlul”, a opinat ministrul Educației, Mircea Dumitru.

El a precizat că, în prezent, teza a fost deja susținută, iar titlul a fost acordat de către minister.

”Dacă vor exista contestații care vin împotriva acestei decizii (a CNADTCU – n.r.), ministerul le va lua în considerare și cu siguranță CNADTCU le va discuta”, mai spus Mircea Dumitru.

Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis să propună ministrului Educației menținerea titlului de doctor în cazul Codruței Kovesi, precizând că s-a constatat că în proporție de 4% există fraze plagiate, fiind vorba de generalități.

„Comisia de lucru a constat că teza expertizată prezintă reluarea unor pasaje din documente fără a le cita conform limbajului academic. Aceste împrumuturi neautorizate pot constitui fapte de plagiat. Pasajele care pot cădea sub calificarea legală română de plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444, ceea ce reprezintă aproape 4% din teză. Deci, se constată o culpă în construcția demonstrației tezei însă circumstanțele specifice trebuie luate în cauză pentru a determina sancțiunea. Proporția reținută afectează o mică parte a tezei. Este vorba de fraze care nu conțin idei originale sau particulare. Este vorba de fraze făcute din generalități. Calitativ, nu permite de a constata lipsa de aport științific al tezei. În opinia comisiei de lucru retragerea titlului de doctor este o sancțiune excesivă. Comisia de lucru a propus să nu retragă titlul de doctor. Consiliul General al CNATDCU a decis să transmită propunerea de a se menține titlul de doctor. În teză nu e vorba de partea de contribuție originală care să fie plagiată de undeva. Sunt chestiuni de mică importanță sau intrate deja în limbajul de drept comun. Primii doi membri au analizat și o altă teză, teza domnului Ponta. Sunt chestiuni diferite. Într-o parte s-a reținut că sunt preluări masive fără citare pe când aici sunt chestiuni de notorietate, cărora toată lumea așa le spune”, a explicat Mircea Adrian Bob, președintele Comisiei de Științe Juridice din cadrul CNATDCU.

Decizia a fost luată de 36 de membri ai Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare.

Sesizarea privind lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, numită „Combaterea crimei organizate prin dispoziții de drept penal”, a fost făcută la data de 13 octombrie, raportul fiind realizat de o comisie de specialitate, formată din trei experți în domeniu. Cei trei specialiști sunt Vlad Constantinesco, de la Facultatea de Drept a Universității „Robert Schumann” din Strasbourg , prof.. univ. dr. Claudia Ghica-Lemarchad, de la Facultatea de Drept a Universității din Rennes 1 și prof. univ. dr. Radu Chiriță, de la Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Mircea Adrian Bob a precizat că „a fost dificiul de compus această comisie pentru că abia în 30 octombrie am reușit să ajungem la trei membri.”

Sebastian Ghiță a depus la Parchetul General un autodenunț în care susține că a participat, alături de alți demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. În urma autodenunțului, a fost deschis un dosar de instigare la fals intelectual. În replică, procurorul șef DNA a precizat că nu a plagiat.