Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că ANRE şi ANPC efectuează controale la furnizorii de energie. Există practici comerciale incorecte

Publicat: 14 03. 2021, 20:01
Actualizat: 06 04. 2021, 14:18
Ministrul Energiei, Virgil Popescu

 Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat că există practici comerciale incorecte la încheierea contractelor de energie de pe teritoriul României. Potrivit acestuia, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor efectuează în această perioadă controale la furnizorii de energie.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că ANRE şi ANPC efectuează controale la furnizorii de energie

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor desfășoară în această perioadă controale la furnizorii de energie.

Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunțat că până în prezent o primă etapă de controale a ANRE s-a soldat deja cu amenzi. Nici primele rezultate ale controalelor făcute de ANPC nu sunt foarte bune.

Există practici comerciale incorecte

„ANPC, la rândul ei, efectuează controale, iar din datele parțiale pe care le am reiese că există practici comerciale incorecte la încheierea contractelor de energie, există clauze contractuale care pun consumatorul casnic pe poziții de inferioritate în fața furnizorului. ANPC este atentă și va continua controalele pentru ca toți furnizorii de energie să știe că că aceste practici defavorabile consumatorilor nu pot continua și nu vor fi tolerate”, a anunțat ministrul Virgil Popescu pe Facebook.

Rezultatele finale ale controalelor vor fi anunțate de ministrul Energiei în următoarea perioadă.

ANRE a mai dat amenzi în această lună

ANRE a amendat cinci furnizori pentru nerespectarea regulilor impuse de liberalizarea pieței de energie electrică, la începutul lunii martie

Cinci dintre principalii jucători de pe piața energiei electrice au fost sancționați cu peste 2 milioane de lei, în urma unor verificări făcute de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la începutul lunii martie.