Ministrul olandez de Externe vine luni la București și are întâlniri cu Ponta și Corlățean

Publicat: 24 01. 2014, 22:10
Actualizat: 01 02. 2019, 21:59

Ministrul olandez de Externe, Frans Timmermans, va face, luni, o vizită la București, în cadrul căreia se va întâlni cu premierul Victor Ponta și cu omologul român, Titus Corlățean, potrivit agendei sale publicată vineri pe site-ul MAE olandez.

Vizita lui Timmermans vine la puțin timp după publicarea raportului MCV pentru România și Bulgaria.

De altfel, ministrul Frans Timmermans are prevăzute și întâlniri cu oameni de afaceri olandezi din România, dar și cu reprezentanți ai unor organizații non-guvernamentale.

Potrivit MAE olandez, discuțiile cu reprezentanții ONG-urilor au ca temă statul de drept și buna guvernare.

Ulterior, și MAE român a anunțat vizita oficială ministrului Afacerilor Externe al Regatului Țărilor de Jos, Frans Timmermans.

Conform MAE român, vizita ministrului olandez reprezintă o ocazie pentru diversificarea și aprofundarea relațiilor bilaterale româno-olandeze și se înscrie în dialogul politico-diplomatic dintre cele două țări.

În cadrul convorbirilor, cei doi miniștri de Externe vor avea un schimb de opinii asupra modului în care poate fi dinamizată relația bilaterală, atât la nivel politic cât și la nivel sectorial. Vor fi abordate aspecte ce țin de intensificarea și diversificarea cooperării economice, care să consolideze poziția Regatului Țărilor de Jos de prim investitor în România, dar și să stimuleze investițiile românești în această țară. Totodată, vor fi dezbătute subiecte de interes comun de pe agenda europeană, cu accent pe dosarele de actualitate: securitatea energetică, politica de extindere a UE, Parteneriatul Estic, cu accent pe Republica Moldova, evoluții instituționale la nivel european în 2014. O atenție particulară va fi acordată agendei regionale, dar și subiectelor de interes ale agendei internaționale, precum evoluțiile din Orientul Mijlociu, mai precizează MAE român.

Olanda este țara care s-a opus de cele mai multe ori aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen.

Anul trecut, autoritățile de la Haga au precizat că vor să vadă două rapoarte MCV pozitive pentru cele două țări înainte de a lua o decizie în acest sens.

După publicarea, miercuri, a raportului privind Mecanismul de Cooperare și Verificare, Ambasada Olandei a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că documentul prezintă și aspecte pozitive dar și îngrijorări, astfel că este necesară acordarea în continuare a unei „atenții speciale” situației din România și Bulgaria.

„Raportul MCV arată dezvoltări pozitive în ambele țări, dar și îngrijorări privind unele chestiuni (…) Rapoartele arată că o atenție specială acordată situației din cele două țări rămâne în continuare necesară”, se arată în răspunsul misiunii diplomatice.

Ambasada reiterează faptul că „un stat de drept care funcționează bine și o luptă eficientă împotriva corupției și crimei organizate sunt fundamentale pentru funcționarea UE – în interesul cetățenilor noștri și al companiilor noastre”.

Totodată, misiunea olandeză la București a precizat că va studia rapoartele MCV „cu atenție” și le va transmite Parlamentului de la Haga.

Raportul Mecanismului de Cooperare și Verificare arată că, de la ultimul raport în cadrul MCV, România a făcut progrese în numeroase domenii.

Cu toate acestea, „persistă preocupările legate de independența sistemului judiciar și sunt multe exemple de rezistență la măsurile în materie de integritate și anticorupție”, a declarat Mark Gray, la prezentarea raportului.

„Modificarea expeditivă și netransparentă a Codului penal în decembrie 2013 a stârnit o preocupare generală, fiind privită ca o atingere adusă sistemului de combatere a corupției și de promovare a integrității, chiar dacă Curtea Constituțională a demonstrat funcționarea sistemului de control și echilibru, declarând această modificare neconstituțională”, a mai spus Gray.

În ceea ce privește Bulgaria, aceasta a înregistrat unele progrese în reformarea sistemului judiciar, însă există în continuare probleme privind influențele politice asupra justiției, iar acțiunile pentru combaterea corupției sunt insuficiente, constată raportul CE elaborat în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare.