Ministrul Sănătății avertizează: „Nerespectarea regulilor ne poate duce și la peste 2.000 de cazuri noi pe zi”

Publicat: 08 09. 2020, 16:46
Actualizat: 06 04. 2021, 14:42
Ministrul Sănătății avertizează: „Nerespecatarea regulior ne poate duce și la peste 2.000 de cazuri noi pe zi”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat că dacă nu vor fi respectate regulile sanitare, România a putea să depășească 2.000 de cazuri noi pe zi.

În cazurile pe care le prevedem cu aceste măsuri, să nu trecem de 1500 de cazuri pe zi. Dar nerespectarea unor reguli poate să ne ducă și la peste 2000 de cazuri noi pe zi. Depinde doar de noi toți dacă avem un scenariu în care avem o evoluție favorabilă, chiar descrescândă la un moment dat, în octombrie, sau dacă reluăm o pantă ascendentă cu un număr de cazuri noi”, a spus Tătaru, potrivit Digi24.

Nelu Tătaru: Cifrele se vor vedea la sfârșitul acestei luni

„Cifrele se vor vedea la sfârșitul acestei luni. Când vom avea primele 14 zile de la reluare. Și atunci vom vedea. Simptomatologia unei boli poate apărea din a două până în a zecea zi a bolii respective, infecției cu SARS CoV- 2. Dacă noi începem pe 14 să ne gândim că cele două săptămâni merg spre sfârșitul lunii”, a explicat Ministrul Sănătății.

„Noi pregătim spitalele și pentru 2000 de cazuri pe zi, dar depinde foarte mult de gravitatea acestora”, a adăugat el.

Sorin Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR): Problema deschiderii căminelor studenţeşti este extrem, extrem de acută

„A treia diferenţă este aceea că, în universităţile româneşti, în anul universitar trecut, au fost cazaţi aproape 100.000 de studenţi. În momentul de faţă, problema deschiderii căminelor studenţeşti este extrem, extrem de acută. În primul rând, va trebui să cazăm mai puţini studenţi, pentru a asigura regulile de distanţare

„În al doilea rând, unele universităţi, precum este cea pe care o conduc – USAMV Bucureşti, au decis deja că vor caza doar studenţi care vin cu un test COVID negativ.

Vor fi primiţi în campus, vor fi cazaţi doar în măsura în care testul COVID va fi negativ. Discutăm de acoperirea costurilor de testare pentru studenţii USAMV Bucureşti care vor fi cazaţi. Gândiţi-vă că este vorba despre sume foarte mari pentru o singură testare. Cazarea se face în zilele de 28 şi 29 şi 30 septembrie. Deci, pe parcursul a trei zile, vor fi testaţi toţi studenţii care au cereri de cazare. Dacă ai 10.000 de studenţi, la un cost de circa 100 de euro pe test, înseamnă deja 1 milion de euro – o singură testare. Dacă se va solicita testarea la intervale mai mult sau mai puţin distanţate, mă tem că nu vor exista resurse pentru acoperirea acestor costuri nici din partea universităţii, nici din partea studenţilor în mod evident. Aceasta este o altă particularitate”, a susţinut rectorul.