Ministrul Vela, revoltat de traficul din Capitală: Este de neacceptat. Am cerut acțiuni de fluidizare

Publicat: 05 12. 2019, 18:10

„Am cerut Poliției Rutiere, în special Brigăzii Rutiere București, cu privire la traficul din București, acțiuni de fluidizare, în parteneriat cu toate autoritățile de competență în domeniu, astfel încât cetățenii să circule în siguranță și să petreacă mai puțin timp în trafic. Aici am în plan o întâlnire cu consilierii generali, indiferent de culoarea politică, ai municipiului București, cu doamna primar general, pentru a clarifica ceea ce face la nivelul Primăriei Comisia de Sistematizare Rutieră”, a declarat ministrul Marcel Vela.

Un bucureștean petrece în trafic în jur de două ore pe zi, iar în urma unui calcul rezultă că acesta pierde 2 luni în trafic, spune ministrul.

„Ceea ce se întâmplă în București la ora actuală este de neacceptat. (…) Este inacceptabil într-o capitală europeană, ca un compatriot, un concetățean să petreacă în trafic așa mult timp. Vă spun, cu experiența de primar, că pot fi rezolvate printr-o reorganizare a traficului în București, prin fluidizare, măcar o parte din probleme”, explică Marcel Vela.

Agenții de la Poliția Rutieră care se află în intersecții, acționează asupra efectului, nu asupra cauzei.

„Indiferent câți polițiști rutieri aduce Ministerul de Interne în stradă, problema există în continuare. Așadar, prin acest dialog doresc, împreună cu specialiștii din minister, să clarificăm și probleme de fond, adică să găsim acele cauze care pot fi eliminate și pot ajuta bucureșteanul să nu mai petreacă așa mult timp în trafic”, atrage atenția sursa citată.