Mircea Beuran: Horia Moculescu a fost operat. Care e starea compozitorului

Publicat: 15 01. 2014, 10:18
Actualizat: 20 05. 2015, 01:32

Compozitorul Horia Moculescu a fost operat, miercuri dimineață, de colecistită acută litiazică, starea acestuia după intervenția chirurgicală fiind bună, a declarat pentru MEDIAFAX, profesorul Mircea Beuran, șeful Clinicii de Chirurgie II de la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală.

Profesorul Mircea Beuran a precizat că intervenția a durat aproximativ 45 de minute, starea postoperatorie a pacientului fiind bună.

Horia Moculescu va mai rămâne internat câteva zile, sub supraveghere medicală, a mai spus Beuran.

Compozitorul Horia Moculescu a fost internat în 12 ianuarie, la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, în urma unor dureri abdominale puternice, declarau pentru MEDIAFAX apropiați ai familiei.

Horia Moculescu, născut pe 18 martie 1937, la Râmnicu-Vâlcea, este pianist, interpret vocal, compozitor, mediator și creator de programe TV. A învațat autodidact acordeonul la vârsta de șase ani, apoi a urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieți (astăzi Colegiul Național Mihai Viteazul din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică ușoară la pian și la acordeon.

Din cauza așa-zisei „origini sociale nesănătoase” din timpul regimului comunist (din partea mamei – Midia Copetti-, Moculescu este de origine italiană, iar din partea tatălui – Nicolae Moculescu -, fost ofițer în armata română interbelică, este de origine română), nu a putut urma cursurile universitare la Conservatorul din București. S-a înscris la Facultatea de Mine din Petroșani, unde și-a pus în evidență talentul de interpret muzical în cadrul orchestrei facultății.

În continuare, s-a dedicat exclusiv muzicii, activând ca pianist în localuri de bun renume din București și de pe litoralul Mării Negre. În această perioadă a început să compună melodii de muzică ușoară. Piesa lui de debut a fost „De-ai fi tu salcie la mal”.

Este realizatorul emisiunii de televiziune „Atenție, se cântă!”. De asemenea, este membru al Uniunii Compozitorilor. A compus aproximativ 500 de melodii și a luat peste 200 premii.