Mircea Sandu a fost diagnosticat cu o nouă tumoră canceroasă

Publicat: 18 08. 2020, 21:10
Actualizat: 06 04. 2021, 16:50
Mircea Sandu a fost trimis în judecată de DIICOT. Ar fi adus un prejudiciu de aproximativ 800.000 de euro / Sursă Foto: Youtube, Captură

Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a fost diagnosticat cu o tumoră malignă la plămâni. Potrivit GSP, tumora a fost descoperită la un control de rutină, acesta fiind operat tot în Franța, locul în care s-a operat și acum 11 ani, atunci când suferea de cancer la colon.

Tumora, identificată la un control de rutină realizat Franța

Potrivit GSP, controlul a fost efectuat la rugămințile soției. După analize, medicul i-a spus că are probleme la plămâni, unde erau semne de întrebare și la radiografia pe care fostul șef FRF o făcuse anul trecut. Așa a descoperit că are o nouă tumoră canceroasă, fără nicio legătură cu cea din 2009.

Mircea Sandu a fost operat rapid, deoarece a descoperit tumora într-o stadiu incipient, acesta aflându-se acum în afara oricărui pericol.

Sandu fusese trimis în judecată în 2019

În anul 2019, DNA l-a trimis în judecată pe Mircea Sandu, fostul președinte al Federației Române de Fotbal, și pe soția acestuia, pentru luare de mită, respectiv complicitate la luare de mită. Mircea Sandu a fost acuzat că ar fi primit peste 700.000 lei ca Federația să încheie contracte cu o societate de avocatură.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Sandu, la data faptelor președinte al Federației Române de Fotbal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

De asemenea, a fost trimisă în judecată și Elisabeta Sandu, soția acestuia, pentru complicitate la luare de mită.

„La data de 02 octombrie 2009, inculpatul Sandu Mircea, în calitate de președinte al Federației Române de Fotbal, beneficiind de ajutorul soției sale Sandu Elisabeta, a primit cu titlu de mită, suma de 724.000 lei, de la două persoane fizice, una fiind reprezentanta unei societăți de avocatură. Banii respectivi au fost primiți de inculpat pentru ca Federația Română de Fotbal să încheie cu societatea de avocatură două contracte de asistență juridică, aspect materializat prin semnarea celor două documente la data de 20 octombrie 2009″, arăta DNA într-un comnicat de presă, în 2019.