Miting PSD la Târgoviște: 14 străzi sunt închise traficului rutier

Publicat: 19 05. 2019, 12:08

Potrivit Poliției Locale Târgoviște, mai multe străzi din oraș vor fi închise circulației rutiere în intervalul orar 10.00-16.00, „având în vedere adunarea publică ce se va desfășura în data de 19.05.2019 (…) pentru realizarea dispozitivului și asigurarea măsurilor de afluire și defluire”.

Sursa citată a precizat că unele străzi vor fi închise total, iar altele doar parțial.

Este vorba de strada Grigore Alexandrescu – integral, strada Col. Băltărețu – sectorul cuprins între intersecția cu strada Tudor Vladimirescu și strada Poet Gr. Alexandrescu, Bulevardul Regele Carol I – sectorul cuprins între Bulevardul I.C.Brătianu și Bulevardul Mircea Cel Bătrân, Bulevardul Mircea cel Bătrân – integral, Bulevardul Libertății – integral, Strada Stelea – sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul Libertății și strada Calea Domnească, Bulevardul Independenței – integral, Strada Lt. Stancu Ion – integral, Strada Calea București – sectorul cuprins între Strada Calea Domnească și strada Calea Ialomiței, Strada Calea Domnească – sectorul cuprins între strada Calea București și intersecția cu strada Constantin Brâncoveanu, Strada Cpt. Andreescu – integral, Strada 9 Mai – de la intersecția cu strada Avram Iancu până la intersecția cu Bulevardul Independenței, Strada Justiției – integral, Strada Gimnaziului – integral.

„Restricțiile de circulație se realizează conform prevederilor Art.5, pct.(7) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Dispozitivul de protecție va fi dimensionat în funcție de numărul de participanți la această adunare. În situația în care manifestarea se va încheia mai devreme de ora 16.00, restricțiile de circulație vor fi ridicate”, anunță Poliția Locală Târgoviște.

La rândul lor, reprezentanții Poliției Județene Dâmbovița au transmis recomandări celor care vor participa la miting: „Adoptați o conduită preventivă, respectați indicațiile forțelor de ordine din teren. Dacă în preajma dumneavoastră observați persoane cu un comportament agresiv, îndepărtați-vă de acestea și informați efectivele din dispozitivele de ordine publică ( …) Dacă polițiștii sau jandarmii vă cer documentele de identitate, colaborați cu aceștia. Activitățile de verificare sunt efectuate pentru siguranța dumneavoastră”.