Motivul pentru care CCR a respins o solicitare a lui Iohannis

Publicat: 05 06. 2018, 20:44
Actualizat: 28 09. 2018, 09:23

This browser does not support the video element.

Curtea Constituțională a anunțat oficial, marți, motivul pentru care a fost respinsă sesizarea președintelui Klaus Iohannis pe Legea 317/2004, privind organizarea CSM, în comunicatul remis MEDIAFAX arătându-se că termenele de sesizare au fost depășite.

„Pentru a pronunța această soluție, Curtea a constatat depășirea termenelor de sesizare a Curții Constituționale, deoarece sesizarea a fost înregistrată pe rolul instanței constituționale în data de 11 mai 2018, cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art.77 alin.(3) din Constituție, care, în speță, a început să curgă din data de 30 martie 2018, când Parlamentul a trimis legea spre promulgare, ulterior reexaminării acesteia întemeiate pe Decizia Curții Constituționale nr.61 din 13 februarie 2018”, se arată în comunicatul remis MEDIAFAX.

Prin urmare, Curtea a constatat că sesizarea nu întrunește condițiile prevăzute de lege.

„Întrucât o parte din criticile formulate de Președintele României vizează conținutul normativ al unor dispoziții ale legii în forma adoptată inițial de Parlament, care nu au fost supuse procedurii de reexaminare, pentru care termenul de 20 de zile de exercitare a dreptului de sesizare a Curții Constituționale a început să curgă din data de 27 decembrie 2017, dată la care legea a fost trimisă Președintelui spre promulgare, în temeiul art.77 alin.(1) din Constituție, Curtea a reținut că termenul în care Președintele României putea solicita verificarea constituționalității respectivelor dispoziții a expirat, astfel că instanța de contencios constituțional nu este îndrituită să efectueze un atare control”, precizează sursa citată.