Motivul pentru care Rusia a refuzat semnarea unui raport al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică

Publicat: 08 06. 2015, 22:08

Rusia a anexat regiunea ucraineană Crimeea în 2014, dar majoritatea celorlalte țări o consideră parte a Ucrainei.

În cursul unei ședințe desfășurate la sediul AIEA din Viena, un raport oficial preciza că o centrală nucleară din Sevastopol este pe teritoriul Ucrainei.

Reprezentantul Rusiei la AIEA a refuzat semnarea documentului.

„Raportul conține informații care contrazic realitatea”, a explicat Vladimir Voronkov, ambasadorul Rusiei la AIEA.

Alte cel puțin opt țări au contestat refuzul Rusiei, argumentând că o rezoluție ONU din 2014 confirmă integritatea teritorială a Ucrainei.