Motorul unei locomotive ce tracta o încărcătură de țiței a explodat pe o linie ferată în Sălaj

Publicat: 15 02. 2012, 11:33
Actualizat: 25 07. 2012, 09:54
Motorul unei locomotive ce tracta o garnitură încărcată cu țiței a explodat, astăzi, în zona localității Mirșid, județul Sălaj, la stingerea incendiului declanșat fiind nevoie de intervenția autospecialelor din cadrul Detașamentului de Pompieri Zalău.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Urgență "Porolissum" Sălaj, Andrei Crișan, a declarat, astăzi, că intervenția promptă a pompierilor a salvat bunuri în valoare de 2 milioane de lei. Incidentul nu s-a soldat cu răniți sau victime.

"Ni s-a semnalat astăzi dimineața (joi n.r.) că pe raza localității Mirșid, a avut loc o explozie la motorul unei locomotive ce tracta o garnitură încărcată cu țiței. S-a declanșat un incendiu, în care au ars motorină, ulei de motor și cabluri electrice. La fața locului, au fost trimise echipe de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Zalău. Acestea au reușit să stingă focul și să salveze bunuri în valoare de 2 milioane de lei", a spus Andrei Crișan.

Acesta a mai declarat că, până să ajungă echipele de pompieri la locul incidentului, CFR-iștii care se aflau în trenul de marfă au acționat și ei pentru stingerea focului.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro