Mulți dintre copiii din mediul rural nu ar putea să participe la orele online nici dacă ar primi mult promisele tablete din partea autorităților. O treime din satele din România au semnal slab sau inexistent la internet

Publicat: 27 10. 2020, 17:13
Mulți dintre copiii din mediul rural nu ar putea să participe la orele online nici dacă ar primi mult promisele tablete din partea autorităților. O treime din satele din România au semnal slab sau inexistent la internet. Sursa foto: Shutterstock

În timp ce oficialii de la București fac declarații peste declarații în legătură cu învățământul la distanță, iar școlile funcționează după scenarii bazate pe ratele de infectare cu SARS-CoV-2 din localitățile în care se află, copiii din mediul rural nu au nici cele mai de bază resurse pentru a putea participa la orele online.

În repetate rânduri, autoritățile au promis că vor cumpăra tablete pentru copiii din familiile care nu își pot permite un astfel de dispozitiv, iar unele chiar au ajuns la destinatari, însă chiar și cu aceste tablete, pentru mulți copii din mediul rural accesul la internet rămâne, dacă nu imposibil, cel puțin extrem de dificil.

Motivul? Lipsa semnalului la internet. Potrivit unui studiu realizat de Fundația World Vision România și citat de Agerpres, aproape o treime dintre satele din România, 31% mai exact, au zone cu semnal slab, foarte slab și/sau inexistent de internet.

„În această perioadă, din ce în ce mai multe localităţi trec în scenarii care presupun susţinerea cursurilor online, însă şcoala online este în continuare o utopie pentru elevii din mediul rural din România”, scriu realizatorii cercetării.

Potrivit cercetării, 40% dintre copiii din mediul rural nu au participat la școala online în prima perioadă a pandemiei din diverse motive. Pe lângă imposibilitatea multora dintre familiile de la sate de a achiziționa o tabletă, pentru elevii din mediul rural există și problema unei conexiuni bune la internet.

Totodată, peste 61% dintre cele 87 de comune din șase județe în care activează World Vision România (Iaşi, Vaslui, Dolj, Ialomiţa, Vâlcea şi Cluj) au în componență zone cu semnal slab sau inexistent. Astfel, din cele 313 de sate în care organizația activează, peste 31% au zone cu semnal slab, foarte slab şi/sau inexistent.

World Vision: Internetul nu lipsește cu desăvârșire din mediul rural

Cu toate acestea, organizația susține că internetul nu lipsește cu totul din mediul rural, ci unele zone din comune se confruntă cu lipsa acestui serviciu.

„În aproape toate satele şi comunele există zone cu semnal la telefon şi internet foarte bun, în general în jurul instituţiilor publice: primărie, şcoală. Însă, cu cât te îndepărtezi de acestea, cu atât semnalul este mai slab”, arată organizația.

World Vision România a donat, din martie până în prezent, peste 4.000 de tablete cu cartele SIM pentru Internet pentru copiii de la sate, a realizat webinarii pentru profesori pentru îmbunătăţirea competenţelor digitale, a făcut meditaţii online cu copiii, dar şi consiliere psihologică cu copiii şi adulţii din proiecte.