Muncitorii necalificați și constructorii români nu vor mai fi primiți în Marea Britanie. Granițe închise și pentru cei care nu vorbesc engleza

Publicat: 20 02. 2020, 09:50
Actualizat: 20 02. 2020, 10:07

Guvernul Marii Britanii vrea să ia noi măsuri pentru a închide granițele pentru muncitorii necalificați, dar și pentru cei care nu vorbesc limba engleză, totul cu scopul de a reduce numărul de imigranți. 

Autoritățile de la Londra au dezvăluit un nou plan referitor la reducererea numărului de imigranți. Strategia se bazează „evaluarea” prin punctaj a persoanelor care vor să muncească în Regatul Unit, informează The Guardian

Guvernul britanic intenționează să preia controlul asupra granițelor țării „pentru prima oară în ultimele decenii”, dar și să elimine a „distorsiunile” care ar fi fost provocate de libertatea de mișcare din Uniunea Europeană. 

Reacții după dezvăluirea noului sistem de imigrație asemănător celui din Australia

Reacțiile nu au întârziat să apară iar companiile au acuzat guvernul că noile măsuri vor avea consecințe „dezastruoase” în economie prin pierderea personalului care ar putea duce la închiderea fabricilor. 

Și în plan politic există reacții puternice, partidele de opoziție, cel Laburist și cel Liberal-Democrat, condamnând planul Guvernului Johnson. 

Totuși, miniștii își argumentează noile măsuri prin referendumul din 2016 în care britanicii au votat Brexitul. Prin urmare, firmele ar trebuie să renunțe la forța de muncă ieftină din străinătate. 

Cum funcționează noul sistem britanic de imigrație

Sistemul pe care Guvernul britanic vrea să îl implementeze se bazează pe o grilă de punctaj. O persoană care vrea să imigreze în Marea Britanie trebuie să obțină 70 de puncte pentru a primi acordul. 

Însă câteva condiții pe care trebuie să le îndeplinească sunt obligatorii, astfel încât dacă migrantul nu obține punctajul necesar pentru ele, nu poate imigra indiferent de punctajul total. 

Condiții pe care persoana care vrea să imigreze în Marea Britanie trebuie să le îndeplinească:

  • A primit o ofertă de loc de muncă din partea unui sponsor aprobat (esenţial) – 20 de puncte
  • Locul de muncă este la nivelul adecvat de competenţă (esenţial) – 20 de puncte
  • Vorbeşte limba engleză la nivelul cerut (esenţial) – 10 puncte
  • Salariu între 20.480-23.039 lire sterline – 0 puncte
  • Salariu între 23.040-25.599 lire sterline – 10 puncte
  • Salariu de 25.600 lire sterline sau mai mult – 20 puncte
  • Loc de muncă într-o ocupaţie cu deficit de forţă de muncă – 20 puncte
  • Studii: Doctorat în domeniu relevant locului de muncă – 10 puncte
  • Studii: Doctorat în domeniu (ştiinţific) relevant locului de muncă – 20 puncte

Guvernul din Regatul Unit a emis un document oficial în care prezintă sintetic modul de funcționare al noului sistem de imigrație: 

  • Graniţele Regatului Unit se vor închide pentru muncitorii necalificaţi şi pentru toţi cei care nu vorbesc limba engleză.
  • Oricine vrea să lucreze în Regat, trebuie să aibă o ofertă de muncă cu un prag salarial de 25.600 de lire sterline, însă el va fi coborât la 20.480 acolo unde există deficit de forţă de muncă.
  • Accesul va fi blocat celor care lucrează pe cont propriu, precum instalatorii polonezi sau muncitorii români în construcţii.
  • La controlul de la vamă nu vor mai fi acceptate cărţi de identitate din ţări precum Italia sau Franţa.
  • Dreptul artiștilor, al muzicienilor, sportivilor sau altor categorii din lumea divertismentului de a veni să participe la audiții sau spectacole se va menţine. 

Sursă FOTO: Shutterstock (editată)