NATO va construi un centru spațial în Germania. Care sunt planurile Alianței pentru posibilele confruntări de pe orbita Pământului

Publicat: 20 10. 2020, 18:06
Actualizat: 06 04. 2021, 15:35
NATO va construi un centru spațial în Germania. Care sunt planurile Alianței pentru posibilele confruntări de pe orbita Pământului / Sursă Foto: Pixabay

Statele membre NATO sunt pregătite să anunțe crearea unui centru spațial în cadrul Centrului de comandă al Forțelor Aeriene din Ramstein, Germania, potrivit relatărilor din presă. Această facilitate ar monitoriza, iar în timp probabil că ar și proteja, sateliții aliați, scrie publicația Deutsche Welle.

Anunțul ar putea veni joi

Miniștrii apărării din cele 30 de state NATO plănuiesc să anunțe, joi, construcția unui nou centru spațial, scriu agenția de presă dpa și Süddeutsche Zeitung.

Conform relatărilor, baza s-ar alătura Centrului de comandă al Forțelor Aeriene din Ramstein, în statul german Renania-Palatinat, și ar servi mai presus de toate ca un centru de coordonare pentru observații spațiale.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că se așteaptă ca miniștrii de apărare să fie de acord cu planul, înainte de întâlnirea de joi. De asemenea, el a avertizat în privința “militarizării spațiului”, precizările fiind în completarea comentariilor similare făcute de acesta la sfârșitul anului trecut.

“Sistemele satelitare ne mențin lumea în mișcare în moduri în care mulți oameni de-abia realizează. Comerțul, prognozele metorologice, telefoanele mobile și sistemul bancar depind toate de sateliți. Spațiul este de asemenea esențial pentru NATO, inclusiv pentru abilitatea noastră de a naviga, de a acumula informații, de a comunica și de a depista lansările de rachete. Așa că este important ca alianța să aibă o cunoaștere bună privind ceea ce se întâmplă în spațiu, ca să continuăm să avem acces de încredere la serviciile spațiale, iar ca alianța să își mențină un avantaj tehnologic”, a spus Jens Stoltenberg pentru DW în Bruxelles.

Centrul ar urma să adune informații despre posibile amenințări asupra sateliților. Este de asemenea o posibilitate ca centrul spațial să fie dezvoltat în continuare ca un centru de comandă pentru măsuri defensive.

“Comunicațiile rapide, eficiente și sigure sunt esențiale pentru trupele noastre. Mediul din spațiu s-a schimbat în mod fundamental în ultimul deceniu. Spațiul devine mai aglomerat și competitiv cu sute de noi sateliți care se adaugă în fiecare an. Și sateliții sunt din ce în ce mai vulnerabili. Unele națiuni – inclusiv Rusia și China – dezvoltă sisteme anti-satelit care ar putea să orbească, dezactiveze sau să doboare staeliți și să creeze resturi periculoase în orbită”, a afirmat Stoltenberg.