Neagu Djuvara: Prezența mea la Salon du Livre de la Paris nu se justifică. N-am mai scris de mult o carte

Publicat: 19 03. 2013, 20:15
Actualizat: 30 07. 2014, 10:11

„Nu văd de ce m-aș duce, pentru că nu am mai scos nicio carte pe care să o prezint acolo. Pe de altă parte, nu știu ce a fost în capul lui Patapievici (fostul președinte al Institutului Cultural Român, n.r.) să fac o întâlnire cu Jean d’Ormesson. Pentru că el a aranjat această întâlnire, care nu s-a materializat. A fost dorința lui Patapievici încă de acum un an, pe care mi-a spus-o mie și eu am luat-o de bună. A spus că a făcut un prim pas acolo la Paris, dar nu a făcut niciun pas”, a spus Neagu Djuvara pentru MEDIAFAX.

Conducerea Institutului Cultural Român – organizator al standului României la Salonul de carte de la Paris – s-a schimbat pe 11 septembrie 2012, odată cu numirea lui Andrei Marga în funcția de președinte al instituției, după demisia lui Horia-Roman Patapievici.

Neagu Djuvara a adăugat că, „din fericire”, nu a fost contactat de actuala conducere a Institutului Cultural Român în legătură cu prezența sa la ediția din acest an a Salonului de Carte de la Paris.

„Merg la Paris să îmi văd familia, să îmi rezolv niște chestii medicale, nu vreau neapărat să fiu constrâns din partea ICR-ului să particp la nu știu ce masă rotundă. Plec la Paris pe socoteală proprie, din motive personale și medicale. Deci nu mă duc la Târgul de Carte, pentru că nu am ce căuta”, a mai spus Neagu Djuvara pentru MEDIAFAX.

Neagu Djuvara este un alt nume confirmat că va absenta de la ediția din acest an a Salonului de Carte de la Paris, alături de cele ale lui Andrei Pleșu și Mircea Cărtărescu.

Vineri, Andrei Pleșu a confirmat pentru MEDIAFAX că nu va lua parte la ediția din acest an a Salon du Livre și a subliniat că a informat conducerea ICR în legătură cu decizia sa încă din urmă cu două luni.

„Drumurile în străinătate și călătoriile mai lungi îmi sunt dozate de medici cu foarte multă rigoare, dar nici nu sunt încântat să colaborez cu ICR-ul în formula lui actuală. I-am anunțat încă de acum două luni că nu particip”, a spus Andrei Pleșu pentru MEDIAFAX.

Referitor la faptul că ICR nu a actualizat programul autorilor români la Salonul de carte de la Paris și că numele său apare încă în acest document, Andrei Pleșu a apreciat că este vorba despre „un fals”. „De multă vreme am zis că nu merg și, de altfel, nu sunt singurul care a anunțat că nu merge”.

„64 de autori invitați… e o aberație. O gândire stahanovistă”, a mai spus Andrei Pleșu pentru MEDIAFAX.

Totodată, Mircea Cărtărescu a anunțat că a decis să nu participe la Salon du Livre, fără a anunța oficial conducerea ICR, informația fiind confirmată pentru MEDIAFAX de soția acestuia. Potrivit acesteia, scriitorul va prezenta public motivele deciziei sale în cursul acestei săptămâni.

De asemenea, marți, scriitoarea Ana Blandiana a declarat, pentru MEDIAFAX, că nu va reprezenta la Salon du Livre de la Paris nici Guvernul României, nici Institutul Cultural Român (ICR), ci propriile sale cărți și literatura română, care este invitat de onoare al salonului.

„Voi fi la Paris ca invitată a Ministerului Culturii Francez și dintr-o obligație firească față de editorul meu din Franța, care îmi lansează volumul de nuvele fantastice «Les Saisons», finanțat de el însuși, fără ajutorul ICR. Nu voi reprezenta la Salon du Livre nici Guvernul României, nici ICR, ci propriile mele cărți și literatura română care este invitat de onoare al salonului”, spune Ana Blandiana.

Aceasta spune că invitația de a participa la Salon du Livre este onorantă. „Este o invitație onorantă, perfectată în urmă cu câțiva ani și pe care, în calitatea mea de scriitor român, mi se pare firesc să o onorez”, mai spune Ana Blandiana.

Un alt nume vehiculat că ar fi refuzat să participe la Salonul de Carte de la Paris este cel al scriitorului Gabriel Liiceanu. Până la ora difuzării acestei știri, Liiceanu nu a putut fi contactat.

Salonul de Carte de la Paris, una dintre cele mai mari manifestări literare internaționale, se va desfășura în perioada 22 – 25 martie. România este țară invitată de onoare la ediția din acest an a Salonului de Carte de la Paris.

Salonul Internațional de Carte de la Paris are o medie de 180.000 de vizitatori pe ediție. Salon du Livre reunește în fiecare an peste 1.000 de expozanți din 40 de țări, 30.000 de profesioniști ai pieței editoriale internaționale și peste 2.000 de autori din toată lumea.