Nereguli pe litoral, sesizate de ministrul Tătaru: „Haideţi să păstrăm acea distanţare fizică. Relaxarea trebuie să se desfășoare în anumite condiții”

Publicat: 22 08. 2020, 20:46
Actualizat: 06 04. 2021, 16:35

Ministrul Sănătății a făcut o vizită la Constanța unde a văzut nereguli precum lipsa distanțării fizice și a purtării măștii în spații deschise aglomerate. „Această relaxare trebuie să se desfășoare în anumite condiții”, a subliniat Nelu Tătaru. 

Nelu Tătaru a fost în control pe litoral și a văzut plaje arhipline.

În general, în toate stațiunile am văzut nereguli. Populația vine, vrea relaxare la mare. Această relaxare trebuie să se desfășoare în anumite condiții. Acești agenți le au de la începutul lunii iunie”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul a amintit că suntem într-un sezon estival deosebit din cauza pandemiei, iar administratorii plajelor trebuie să aibă grijă la respectarea distanțării.

După cum am putut vedea, pe litoral sunt anumite zone unde regulile nu se respectă. Administratorii plajelor, cu şezlonguri sau plajă de nisip, ar trebui să respecte aceste norme şi atunci vom putea vedea şi o activitate normală desfăşurată în context pandemic. Nu suntem într-un sezon estival obişnuit, nu suntem într-un sezon estival care să ne poată permite să avem aceleaşi activităţi pe care le aveam şi anul trecut, a adăugat el.

Tătaru: Când am luat aceste măsuri de relaxare, le-am luat cu anumite norme

Ministrul Sănătății a reiterat recomandările de protecție în contextul pandemiei de coronavirus.

Când am luat aceste măsuri de relaxare, le-am luat cu anumite norme, inclusiv la plajele deschise, inclusiv la plajele private. Au fost nişte norme care trebuiau doar aplicate. Agenţii economici s-ar părea că nu au recurs la respectarea acestor reguli şi atunci vedem ce se întâmplă pe litoral. Totuşi, recurg la aceleaşi recomandări: haideţi să păstrăm acea distanţare fizică, haideţi să păstrăm acea – am văzut astăzi dimineaţă în Constanţa – acel port al măştii în locurile aglomerate, în locurile închise! Sunt momente când poate unii dintre noi uităm. Haideţi să ne reamintim şi să purtăm această mască!a mai spus ministrul.

 

Vineri seara un club din Costinesti a fost amendat cu 10.000 de lei pentru nerespectarea distanțării fizice. În urmă cu o săptămână, același club a fost sancționat din același motiv.

De asemenea, polițiștii au făcut sute de controale la mai mulți agenți economici:

„Cu ocazia controalelor, au fost verificate 169 de societăţi comerciale şi au fost aplicate 395 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de pesete 130.000 de lei, dintre care 108 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, 66 la H.G. 553/2020, 1 la O.G. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, 14 pentru activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 24 pentru fapte de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 176 la O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat al IPJ Constanța.