Nicki Minaj și-a anulat show-ul din Arabia Saudită

Publicat: 10 07. 2019, 10:53

„După ce m-am gândit mai bine, am decis să anulez concertul programat la Jeddah World Fest”, a declarat Minaj într-un comunicat.

„Deși vreau să concertez pentru fanii mei din Arabia Saudită, după ce m-am informat mai bine asupra acestor aspecte, am ajuns la concluzia că este important pentru mine să îmi arăt sprijinul privind drepturile femeilor, ale comunității LGBTQ, precum și pentru libertatea de expresie”, a mai spus artista.

Artista, celebră pentru versurile sale explicite și ținutele sumare, a fost invitată să concerteze, pe 18 iulie, la Jeddah Season Festival, o manifestare – la care vor mai susține recitaluri cântărețul pop britanic Liam Payne și DJ-ul american Steve Aoki – prin care autoritățile din acest regat ultraconservator încearcă să prezinte o imagine mai liberală a țării.

În Arabia Saudită consumul de alcool este interzis, iar regulile sociale sunt foarte stricte, însă prințul moștenitor Mohammed ben Salman a lansat o ușoară mișcare de liberalizare, deschizând noi săli de cinema și permițând organizarea de concerte și mari evenimente sportive. Autoritățile au promis anul trecut că vor investi 64 de miliarde de dolari în industria de divertisment, în următorul deceniu.

Anunțul despre acest concert a provocat rumoare în rândul tinerilor saudiți. „Visul meu a devenit realitate”, a scris un internaut.

Însă anunțul a și scandalizat publicul conservator. „Vine și își mișcă posteriorul și cântă piese care glorifică sexul (…), iar apoi toată lumea îmi spune mie să port abaya (veșmânt tradițional feminin ce acoperă tot corpul, n.r.). Ce naiba este asta?”, a întrebat o tânără într-o înregistrare video publicată pe platforma de micro-blogging Twitter.

Pe numele său real Onika Tanya Maraj, cântăreața hip-hop Nicki Minaj s-a născut în Saint James, în insulele Trinidad și Tobago, și a crescut în Jamaica și în New York. Minaj a intrat în atenția publicului după ce a semnat un contract cu Young Money Entertainment, în 2009. Celebră pentru stilul vestimentar foarte colorat și perucile la fel de colorate pe care le utilizează frecvent, artista a avut mai multe piese clasate pe primele locuri în topurile de specialitate din Statele Unite. Minaj a fost prima femeie inclusă în lista MTV’s Annual Hottest MC, iar, în 2012, a fost numită de New York Times „cea mai influentă artistă rap din toate timpurile”. Stilul său de rap este caracterizat de rapiditatea cu care recită versurile și de utilizarea mai multor accente, mai ales „cockney britanic”, caracteristic londonezilor. Cel mai recent album al său, „Queen”, a fost lansat pe 10 august 2018.

foto: Hepta