Nicușor Dan, replică pentru Gabriela Firea: „Autobuzele școlare, o măsură populistă a ex-primarului”

Publicat: 02 02. 2021, 22:48
Actualizat: 06 04. 2021, 15:06
Nicușor Dan, replică pentru Gabriela Firea: „Autobuzele școlare, o măsură populistă a ex-primarului” / Sursă Foto: Mediafax - Ilustrativ

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat că autobuzele școlare a căror circulație a fost oprită în 2020 au reprezentat o măsură populistă a fostului edil Gabriela Firea. Acestea generau costuri mari și erau disponibile doar pentru 6 din cele 600 de școli din București, spune el.

Explicațiile lui Nicușor Dan

„Autobuzele școlare, a căror circulație a fost oprită în cursul anului 2020, au reprezentat o măsură populistă a ex-primarului Firea. Autobuzele școlare erau destinate doar pentru 6 școli din cele 600 ale Bucureștiului și nicidecum pentru toate unitățile de învățământ din Capitală. Era vorba de un program-pilot, prin care au fost create 16 linii de transport pentru 6 școli. Astfel de linii, care au un număr mic de utilizatori înscriși, generează costuri foarte mari raportat la numărul de utilizatori”, a scris pe Facebook Nicușor Dan.

Actualul edil al Capitalei a precizat că, din analiza primită la primărie, costul lunar al funcționării acestor autobuze școlare a fost de 564.500 lei, plus TVA.

Nicușor Dan mai spune că, în prezent, toți elevii circulă gratuit pe toate mijloacele de transport în comun, pe toate traseele din București.

Acuzele fostului edil

Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, l-a acuzat marți pe primarul general al Capitalei că „a ordonat” oprirea transportului școlar, asigurat de STB.

„Luni începe școala fizic, în sfârșit! A confirmat și K. Iohannis. Ce s-a gândit noul primar al Capitalei? Să