NOBEL 2014. REACȚIA lui Mircea Cărtărescu după ce Ponta i-a urat „succes” la câștigarea premiului Nobel pentru Literatură: „Resping cu dezgust urările d-lui Ponta”

Publicat: 09 10. 2014, 14:04

NOBEL 2014. În 2010, premierul Victor Ponta îi numea pe Mircea Cărtărescu și Mircea Mihăieș „intelectuali ai Fuhrerului” pentru articolele critice scrise de aceștia la adresa sa. „Bun, sunt convins că imediat o să spuneți: cei doi autori sunt faimoșii propagandiști naziști (intelectuali în felul lor) Alfred Rosenberg și Josef Goebbels; articolele au fost scrise în perioada interbelică în cotidianul NSDAP Volkischer Beobachter; se referă evident la evrei și comuniști, dușmanii lor cărora se pregăteau să le aplice soluția finală! „Ei bine greșiți dacă spuneți asta, dar nu sunteți totuși departe de adevăr, un adevăr din păcate românesc, din păcate actual! Vă spun eu exact – este vorba de domnii intelectuali de marcă Mircea Mihăieș (primul text) și Mircea Cărtărescu (al doilea – știți dvs, preferatul Președintelui, cel cu ). Iar ziarul este , săptămâna aceasta, la care cei doi domni rafinați sunt ! Și nu, nu e vorba despre evrei sărmanii, ci despre mine, un biet politician, despre Iliescu, Geoană, Antonescu – toți dușmani care trebuie striviți ca niște năpârci, nu?”, scria Victor Ponta pe blogul său.

Miercuri, cu o zi înainte de anunțarea câștigătorului premiului Nobel 2014 pentru literatură. premierul îi ura, pe Facebook, succes scriitorului. „Îi doresc mult succes lui Mircea Cărtărescu mâine, când se va anunța câștigătorul Premiului Nobel pentru Literatură! România are șanse mari să se bucure de un nou laureat!”, a scris Ponta. Mircea Cărtărescu a reacționat la urarea lui Ponta, într-un comentariu la o postare făcută, pe acest subiect, de scriitorul Iulian Tănase pe pagina lui de pe rețeaua de socializare. „În ceea ce mă privește, resping cu dezgust urările d-lui Ponta”, a scris Cărtărescu.

NOBEL 2014. Premiul Nobel pentru literatură este decernat joi, bielorusa Svetlana Aleksievici, kenyanul Ngugi wa Thing’o și japonezul Haruki Murakami fiind considerați în cercurile literare și pe site-urile de pariuri online marii favoriți la câștigarea celebrului trofeu.

Pe de altă parte, Mircea Cărtărescu deține o cotă egală – 25 la 1 – cu cele atribuite scriitorilor Milan Kundera, Thomas Pynchon și Cees Nooteboom și cântărețului american Bob Dylan în ceea ce privește șansele de a câștiga Premiul Nobel pentru literatură, la NOBEL 2014.

Juriul care va desemna câștigătorul din acesta an este alcătuit din 18 scriitori, profesori și alți membri ai instituției suedeze.

În 2013, Premiul Nobel pentru literatură i-a fost acordat scriitoarei Alice Munro, considerată „un maestru al prozei scurte contemporane”, după cum a apreciat Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de științe din Suedia.