Noi analize în cazul tânărului găsit mort pe o plajă din Mamaia. Ce spune primarul Mazăre

Publicat: 29 07. 2014, 11:11
Actualizat: 12 08. 2019, 04:19

Potrivit reprezentanților Poliției Județene Constanța, rezultatul necropsisi făcute în cazul tânărului este neconcludent, menționându-se: „cauză nedeterminată, fără leziuni mecanice sau traumatice”.

Din acest motiv, medicii legiști au prelevat probe de sânge și țesut pe care le-au trimis la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici” din București pentru analize histopatologice și toxicologice. În urma acestora vor putea fi stabilite cu exactitate cauzele decesului și se va putea determina dacă tânărul a murit în urma consumului de droguri ori băuturi alcoolice sau dacă a fost vorba despre o afecțiune nedescoperită.

„Polițiștii din Mamaia au deschis un dosar penal în această cauză, urmând ca după primirea rezultatelor analizelor toxicologice și histopatologice să fie dispuse măsurile legale în consecință”, a precizat, luni, purtătorul de cuvânt Poliției Județene Constanța, Carmen Șerbănescu.

„Eram pe acolo, stăteam de vorbă cu o fată ieșită puțin pe terasă, și i-am văzut pe unii, vreo șase, îl duceau pe plajă. Erau destul de surescitați. Acum am aflat de la voi că băuse mult energizant cu vodkă – este o combinație fatală”, a afirmat primarul Constanței, Radu Mazăre.

De asemenea, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, tatăl lui Marian a scris cu durere: „Îmi aduc băiatul acasă.”

Marian Mezdrea, tânărul în vârstă de 21 de ani, din București, sosise la mare vineri, iar sâmbătă seară a mers într-un club din Mamaia împreună cu mai mulți prieteni. La un moment dat, în cursul nopții, el a ieșit din club și a mers pe plajă, acolo unde a fost găsit decedat de către prieteni. Aceștia au sunat la 112, iar la fața locului a ajuns un echipaj de Ambulanță, dar care nu avea medic, ci numai asistentă. Cadrele medicale au cerut sprijin la dispecerat și au început resuscitarea, după câteva minute în zonă ajungând și un echipaj SMURD, cu medic. Deși s-a încercat resuscitarea tânărului timp de peste o oră, în cele din urmă medicii au fost nevoiți să constate decesul acestuia.

Prietenii tânărului le-au declarat jurnaliștilor din Constanța că autosanitara trimisă în ajutor a ajuns după 40 de minute. În replică, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Constanța spun că de la primirea apelului prin 112 până la sosirea primei ambulanței au trecut doar șase minute.

De asemenea, tinerii care erau sâmbătă seară cu Marian au spus că acesta nu băuse nimic suspect, consumând alcool la fel ca și ei.