Nou dosar penal pentru Gheorghe Ștefan. Cum a păgubit „Pinalti” Poșta Română cu 4,7 milioane euro

Publicat: 13 05. 2015, 14:10

Gheorghe Ștefan, fostul primar PDL din Piatra Neamț, este urmărit penal de procurorii DNA într-un nou dosar, în care este acuzat de trafic de influență, de 8 fapte de spălare de bani și de instigare la abuz în serviciu, cu obținere de foloase necuvenite. În același dosar mai sunt urmăriți penal Florin Aurelian Ciobotaru, fost director general adjunct al Poștei Române, pentru abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, Marian Constantinof, om de afaceri care controla printr-un interpus firma Posh Telecom Solutions, pentru complicitate la abuz în serviciu, și Cosmin Dragoș Mihăilescu, pentru aceleași infracțiuni.

Procurorii DNA susțin că în 2009, Gheorghe Ștefan, primar în Piatra Neamț și vicepreședinte PDL, și-a impus un apropiat, pe Florin Aurelian Ciobotaru, în funcția de director general adjunct al Poștei Române, având în coordonare Direcția comercială.

Ulterior, Ștefan și Ciobotaru s-au înțeles cu Marian Constantinof să înființeze o firmă controlată de Constantinof, care să înlocuiască firma Smart Telecom Solutions din contractul cu Poșta Română, privind serviciile de încasare electronică a facturilor, prin POS, în unitățile poștale. Firma lui Constantinof, controlată prin interpuși, se numea Posh Telecom Solutions.

Gheorghe Ștefan i-ar fi cerut lui Constantinof să-i dea lui Ciobotaru, directorul adjunct al Poștei, jumătate din profitul pe care urma să-l încaseze firma cea nouă, pentru ca acesta în schimb să-i asigure contractul, susține DNA.

Totodată, Gheorghe Ștefan l-a presta pe omul său, Ciobotaru, să găsească urgent motive de încetare a contractelor dintre firma Smart Telecom Solutions și Poșta Română, susține DNA. Ciobotaru la rândul lui ar fi făcut presiuni la angajații din subordinea sa, pentru a găsi pretexte să înceteze contractele respective. Pentru că aceștia nu s-au conformat, Ciobotaru a apelat la cunoștințele juridice ale unui prieten de-al lui Marian Constantinof, Cosmin Dragoș Mihăilescu, pentru a-l sprijini în demersul său.

Astfel, contractele dintre Poșta Română și firma Smart Telecom Solutions au fost denunțate unilateral de compania de stat, printr-o scrisoare semnată de Florin Ciobotaru și de Dragoș Mihăilescu, în calitate de consilier juridic „delegat” de un cabinet de avocatură, arată DNA. Prin urmare, Poșta Română a fost nevoită, în instanță, să plătească despăgubiri de 4,5 milioane de euro firmei pe care a scos-o din contract, conform DNA.

Ulterior, directorul adjunct Ciobotaru a încheiat în aprilie 2009 un contract de asociere în participațiune cu firma convenită cu „Pinalti”, Posh Telecom Solutions, fără proceduri de achiziție transparente și fără o justificare economică.

Procurorii DNA subliniază că atât în cazul contractului cu firma scoasă din afacere, cât și în cel al contractului cu firma convenită de Ștefan, rețeaua de terminale POS folosită de Poșta Română aparținea de fapt altei firme – Payzone România, care deținea toată infrastructura și aparatura pentru această platformă de plată. Practic, cele două firme erau interpuse în acest contract, fără să facă nimic concret, însă încasau profitul cot la cot cu Poșta Română.

Poșta Română a plătit nejustificat în perioada mai-octombrie 2009 aproape 225.000 de euro către noua firmă băgată de Gheorghe Ștefan în combinație, sumă la care se adaugă aproape 43.000 de euro TVA, arată DNA.

Drept răsplată pentru această afacere, Gheorghe Ștefan i-a cerut patronului Posh Telecom Solutions, Marina Constantinof, să plătească aproape 303.000 lei către o firmă controlată prin interpuși de Gheorghe Ștefan. Mai departe, firma respectivă a direcționat o parte din bani către televiziunea deținută de copiii lui Ștefan.

Ștefan a mai obținut de la Constantinof și 39.417 lei și 35.306 euro, bani pentru costurile deplasării și ale unui cantonament în Italia ale echipei de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț. Ștefan a mai obținut și 10.000 de lei pentru un sejur la Mamaia, pentru el și soția lui, pe 3 septembrie 2009.

Gheorghe Ștefan s-a înțeles de asemenea cu Marian Constantinof ca o parte din bani să ajungă, sub formă de sponsorizări, la o asociație sportivă deținută de familia lui Florin Ciobotaru, directorul de la Poștă și omul lui Ștefan. În iulie și august 2009, au fost plătiți în acest sens 62.000 de lei.

Procurorii DNA arată că suma totală pe care Gheorghe Ștefan a pretins-o pentru sine și pentru alții în toată această combinație a fost de peste 135.000 de euro.

Dosarul penal al DNA a fost instrumentat cu sprijinul SRI Brașov și SRI Neamț.