Nou format pentru Liga Campionilor la handbal masculin: 28 de echipe, printre care și campioana Minaur Baia Mare

Publicat: 20 06. 2015, 14:37
Actualizat: 04 08. 2015, 11:49

Potrivit anunțului EHF, în urma deciziei Comitetului Executiv al forului, care se desfășoară la Cracovia, s-au stabilit echipele care vor intra în primele două grupe valorice ale competiției, în următoarele două, între care și Minaur Baia Mare, dar și cele care au primit wild-card.

Astfel, conform noului sistem de desfășurare al Ligii Campionilor, pe baza rankingului au fost decise cele 16 echipe care vor evolua în primele două grupe valorice, A și B, precum și cele 11 cu ranking inferior, din grupele C și D, între acestea numărându-se și Minaur Baia Mare. Celor din urmă li se va adăuga și câștigătoarea turneului preliminar, în care vor evolua formațiile pe bază de wild-card.

Meciurile din grupe vor începe în 16 septembrie, în timp ce turneul preliminar, cu participarea a patru echipe este programat la începutul lunii septembrie.

Tragerea la sorți a meciurilor din grupe și turneul preliminar este programată în 26 iunie.