Nouă jandarmi au fost răniți în accidentul din județul Constanța. Cât de gravă este starea lor

Publicat: 12 05. 2014, 20:42

Potrivit polițiștilor, luni după-amiază, un autovehicul aparținând MAI se deplasa pe DN 3 dinspre Cernavodă către Constanța, iar în localitatea Valu lui Traian a fost implicat într-un eveniment rutier. Microbuzul circula regulamentar pe banda a doua, iar la un moment dat un autoturism înmatriculat în Bulgaria care mergea pe prima bandă a vrut să întoarcă pe celălalt sens de mers.

În urma impactului, microbuzul a părăsit sensul său de deplasare, a pătruns pe contrasens și a intrat într-un alt autoturism care circula din sens opus.

Conform reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în autovehicul se aflau nouă jandarmi care lucrează la Unitatea Specială Jandarmi de Pază și Protecție Instituțională din Cernavodă și în momentul accidentului se deplasau către locuințelor lor.

Între cei nouă jandarmi se aflau și două femei, toate victimele fiind duse la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru îngrijiri medicale.

Dintre cei nouă răniți, în stare mai gravă sunt șoferul autovehiculului și comandantul unității, susține sursa citată.

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță, răniți au suferit multiple traumatisme și fracturi, dar starea lor este stabilă.

Reprezentanții Serviciului Poliției Rutiere continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.