Nouă școli și grădinițe din Capitală își suspendă cursurile, timp de trei zile, din cauza gripei

Publicat: 21 01. 2020, 12:22

Măsura a fost luată la propunerea Direcției de Sănătate Publică (DSP).

Astfel, timp de trei zile, va fi închisă o clasă din Școala Generală 195 (Sector 3), o clasă din Grădinița 116 (Sector 1), o clasă din Școala „Pia Brătianu” (Sector 1), toată Grădinița 68 (Sector 3), o clasă din Școala Generală 172 (Sector 6), o clasă din Școala Generală 59 (Sector 6), o clasă din Școala General 206 (Sector 6), o clasă din Școala Generală 157 (Sector 6) și o grupă a Grădiniței 210 (Sector 6).

În decursul celor trei zile se vor dezinfecta clasele conform recomandărilor DSP.

„Nu ne punem împotriva unei evidențe și recomandări ale specialiștilor”, a spus Marina Manea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, pentru Digi24.

La o primă statistică, este vorba despre 200 de cazuri de gripă înregistrate.