NOUL AN ȘCOLAR 2012-2013 – calendar și vacanțe. Când începe școala și ce spun părinții despre decalarea anului școlar

Publicat: 01 09. 2012, 20:19
Actualizat: 21 10. 2014, 19:27

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că școala va începe cu o săptămână mai târziu anul acesta. În loc de 10 septembrie, elevii vor merge la cursuri pe 17 septembrie.  Profesorii și elevii vor merge totuși la școală pe 15 septembrie, când vor avea loc festivitățile de deschidere.

Contactată de gândul, Ecaterina Andronescu a spus că măsura decalării începerii NOULUI AN ȘCOLAR a fost luată pentru că, în mod tradițional, prima zi de școală în România a fost întotdeauna pe 15 septembrie. „Pe oricine întrebi în România, indiferent că are sau nu copii, îți va răspunde că școala începe pe 15 septembrie”, a spus Ecaterina Andronescu.

Ministrul a precizat că și în 2013 ANUL ȘCOLAR va începe pe 15 septembrie, și nu pe 8 septembrie cum este prevăzut în ordinul de ministru din luna mai, dată la care este prevăzut să se încheie vacanța de vară din 2013.

Elevii vor afla luni dacă recuperează săptămâna decalată

Întrebată dacă săptămâna decalată va fi recuperată la sfârșitul ANULUI ȘCOLAR 2012-2013, Ecaterina Andronescu a spus că luni va anunța dacă anul școlar va rămâne la 36 de săptămâni, cum prevede structura anului școlar 2012-2013 actuală, sau dacă va avea 35 de săptămâni.

Ministrul Educației a declarat imediat după ședința de Guvern că începerea noului  an școlar a fost modificată și la solicitarea părinților.

Părinții n-au cerut oficial, dar sunt de acord cu începerea școlii pe 15 septembrie

Contacată de gândul, Mihaela Gună, președintele Federației Naționale de Părinți, a declarat că organizația pe care o reprezintă nu a solicitat nimic oficial, dar că măsura este una convenabilă pentru părinți. „Probabil că doamna ministru a vorbit cu alți părinți pentru că am înțeles că a vizitat mai multe județe, dar noi n-am făcut nicio cerere oficială. N-avem nimic împotrivă ca școala să înceapă mai târziu. În septembrie ofertele de vacanță sunt mult mai ieftine și așa poate că mai mulți părinți își vor duce copiii în vacanță. În plus, în perioada asta mai este și căldura și este destul de dificil să stai în clasele fără aer condiționat”, a spus Mihaela Gună.

Pentru că ANUL ȘCOLAR începe cu o săptămână mai târziu, anul 2012-2013 va avea 35 de săptămâni, în loc de 36 câte erau prevăzute. Ceea ce înseamnă 171 de zile lucrătoare în loc de 178.

Pentru clasele  a XII-a și a XIII-a  anul școlar prevede 35 de săptămâni din care 4 săptămâni vor fi dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat. Cursurile claselor terminale se încheie în data de 31 mai 2013.

Pentru clasa a VIII-a, structura anului școlar arată că elevii din ultima clasă de gimnaziu vor avea 34 de săptămâni dedicate cursurilor și o săptămână pentru evaluarea națională. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 14 iunie 2013.

STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR 2012 – 2013:

Semestrul I
Cursuri – luni, 17 septembrie 2012 – vineri, 21 decembrie 2012.

În perioada 29 octombrie – 4 noiembrie 2012, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță.

Vacanța de iarnă – sâmbătă, 22 decembrie 2012 – duminică, 13 ianuarie 2013

Semestrul al II-lea
Cursuri – luni, 14 ianuarie 2013 – vineri, 5 aprilie 2013

Vacanța de primăvară – sâmbătă, 6 aprilie 2013 -duminică, 21 aprilie 2013

Cursuri – luni, 22 aprilie 2013 – vineri, 21 iunie 2013

Vacanța de vară – sâmbătă, 22 iunie 2013 – duminică, 8 septembrie 2013

Săptămâna 1-5 aprilie 2013 din semestrul al doilea este săptămână dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Școala altfel”.

Tezele din semestrul I  se susțin până la data de 30 noiembrie 2012, iar tezele din semestrul al II-lea se susțin până la data de 25 mai 2013.