Noul șef de la Interne: Voi folosi coloane oficiale așa cum prevede legea

Publicat: 16 11. 2015, 15:36

Petre Tobă, șeful Poliției Române, propus de premierul desemnat, Dacian Cioloș, pentru funcția de ministru al Internelor, a primit luni aviz favorabil de la comisiile de apărare, ordine publică și siguranță națională ale celor două Camere ale Parlamentului, decizia fiind luată în unanimitate.

Întrebat, la ieșirea de la audierea din comisiile parlamentare, dacă va folosi coloane oficiale așa cum făcea fostul ministru al Internelor, Gabriel Oprea, Petre Tobă a răspuns: „Exact așa cum prevede legea. Deci, legea prevede ca atunci când este nevoie de o deplasare, pentru deplasare în situații de urgență, să poată să fie însoțire, iar atunci când echipajul de poliție rutieră face parte din dispozitivul de escortă al demnitarului, poate să meargă pentru a fluidiza activitatea de deplasare a acestuia”.

Întrebat cum comentează acuzațiile aduse lui Gabriel Oprea, Petre Tobă a spus că nu comentează, fiind vorba de un dosar penal aflat în cercetare.

Legat de perchezițiile făcute luni de procurorii Direcției Naționale Anticorupție la Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, care are sediul la IGPR, Tobă a declarat: „În ultimul an au fost mai multe verificări făcute de către Inspectoratul General al Poliției Române la această structură, parte din aceste verificări fiind înaintate inclusiv unităților de parchet competente, ținând cont de constatările pe care le-am făcut acolo”.

Întrebat dacă a demisionat din funcția de inspector general al Poliției Române, Petre Tobă a arătat că nu este nevoie să demisioneze, întrucât există o prevedere legală potrivit căreia funcționarul public, pe timpul exercitării unui mandat de demnitate, se suspendă din funcția respectivă și revine când încetează atribuțiile.

Inspector general al Poliției Române, secretarul de stat Petre Tobă a fost propus de premierul desemnat, Dacian Cioloș, să preia portofoliul Afacerilor Interne în noul Guvern, format din 21 de membri.

Petre Tobă este la conducerea Poliției Române din mai 2012, fiind propus de ministrul de atunci al Internelor Ioan Rus, în locul lui Liviu Popa. În cei trei ani și șase luni de la preluarea funcției de șef al Poliției Române, Petre Tobă a trecut prin patru miniștri ai Internelor – Ioan Rus, Mircea Dușa, Radu Stroe și Gabriel Oprea.

În mai 2012, Petre Tobă venea pentru a doua oară la conducerea Poliției Române, după ce a mai ocupat funcția, din ianuarie 2009 și până în noiembrie 2010, când a fost demis și înlocuit cu Liviu Popa, în locul căruia avea să revină doi ani mai târziu.

Petre Tobă a ocupat și funcțiile de șef al Departamentului Ordine și Siguranță Publică, tot cu rang de secretar de stat (martie – mai 2012) și secretar general adjunct al Ministerului Administrației și Internelor (martie 2011 – martie 2012).

În perioada 2005 – 2007, Petre Tobă a fost director general adjunct al Poliției Capitalei, iar din 2004 a ocupat funcția de prim-adjunct al șefului Poliției Capitalei.