Noutate la Cluj: Carduri de călătorie în loc de abonamentele de hârtie

Publicat: 04 09. 2019, 15:48

„Încă un pas spre eliminarea hârtiilor din administrația publică locală: Compania de Transport Public Cluj-Napoca elimină abonamentele pe suport de hârtie și le înlocuiește cu carduri. La Cluj-Napoca, începând cu luna septembrie 2019, abonamentele de hârtie sunt înlocuite cu abonamente electronice încărcate pe cardul nominal de călătorie, urmând ca din octombrie să fie folosite doar aceste carduri”, a anunțat, miercuri primarul Emil Boc.

Potrivit acestuia, clujenii care au abonamente de hârtie pot cumpăra cardul nominal și abonamentul dorit de călătorie din mai multe centre de vânzare carduri.

De asemenea, pentru a evita aglomerația, clujenii se pot programa online pe site-ul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, având astfel posibilitatea să își aleagă centrul de vânzare, data și ora la care doresc să se prezinte pentru cumpărarea cardului nominal și abonamentului electronic.

Foto: Emil Boc/ Facebook