Număr record de candidați la rezidențiat! Examenul va avea loc mâine, în condiţii speciale

Publicat: 14 11. 2020, 11:41
Actualizat: 06 04. 2021, 15:24
Sursa foto: Pixabay

Ministerul Sănătății anunță că un număr record de candidați – aproape 12 mii – s-au înscris la examenul de rezidențiat. Sunt scoase la concurs circa 7.000 de locuri şi posturi în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Concursul va avea loc mâine, 15 noiembrie, și se va desfășura în cele 6 centre universitare tradiționale: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, dar în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual, potrivit unui comunicat de presă.

Număr record de candidați la rezidențiat

În sesiunea de anul acesta, se înregistrează un număr record de candidați, respectiv 11.948 (6396 – medicină, 3008 – medicină dentară, farmacie – 2544) care vor concura pe un număr de 7061 locuri și posturi scoase pe pe cele 3 domenii de pregătire. Astfel, 4518 locuri și posturi pentru domeniul medicină, câte 1219 locuri și posturi pentru medicină dentară și farmacie, un număr de 105 locuri pentru ministerele cu rețea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiției și MAI.

,,Echipele ministerului și a centrelor universitare implicate în organizare fac eforturi pentru ca, la ora începerii concursului, toate condițiile impuse de situația epidemiologică să fie întrunite. O provocare o reprezintă și numărul record de candidați înscriși. Sunt prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaților, dar și a personalului implicat. Pe durata desfășurării examenului purtarea măștii medicale va fi obligatorie”, a declarat ministrul Nelu Tătaru.

Examenul va avea loc în condiţii speciale

,,Sunt prevăzute circuite distincte pentru intrare/ieșire din sălile de concurs. Se va măsura temperatura la intrarea în săli și vor fi asigurate susbstanțe dezinfectante pentru mâini și suprafețe. Sunt alocate un număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanțării fizice, precum și asigurarea unor săli speciale pentru candidații cu temperatură”, a mai precizat oficialul.

În sesiunea 2020, cifra de școlarizare a fost suplimentată cu 961 de locuri pentru acoperirea deficitului de personal în specialități cu număr de pacienți crescut, precum și pentru pregătirea de medici specialiști.

Ministerul Sănătății a transmis că toți absolvenții care reușesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe țară, vor fi admiși.

La fel ca în anii trecuți, concursul se va desfășura după aceeași metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.