O delegație de la Vatican va participa la funeraliile Patriarhului Teoctist

Publicat: 15 02. 2012, 10:03
Actualizat: 25 07. 2012, 05:50
Nunțiatura Apostolică în România a transmis Papei Benedict al XVI-lea vestea morții Patriarhului Teoctist, urmând ca o delegație de la Vatican să participe la funeraliile acestuia.

Nunțiatura Apostolică în România a transmis Papei Benedict al XVI-lea vestea morții Patriarhului Teoctist, urmând ca o delegație de la Vatican să participe la funeraliile acestuia.

"Nunțiatura Apostolică în România a aflat cu durere de trecerea la cele veșnice a Preafericitului Patriarh Teoctist, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române. Suntem alături de întreaga Biserică Ortodoxă Română și de poporul credincios, amintindu-ne de acest mare Patriarh care s-a implicat mult în dialogul ecumenic și mai presus de toate ne amintim de istorica invitație făcută Papei Ioan Paul al II-lea de a vizita România", arată Monseniorul Lauro Lalli, însărcinat cu Afaceri al Nunțiaturii Apostolice într-un comunicat de presă.

Acesta a precizat că Papa Benedict al XVI-lea, care a fost informat în legătură cu moartea Patriarhului Teoctist, va trimise Sfântului Sinod al BOR o telegramă de condoleanțe. Totodată, o delegație a Sfântului Scaun va participa la ceremonia de funeralii.

"Ne rugăm împreună Domnului ca să-l primească în pacea sa pe acest slujitor credincios care pentru timp îndelungat a păstorit Biserica Ortodoxă Română", încheie Monseniorul Lauro lalli comunicatul de presă.

Trupul Patriarhului Teoctist a fost depus, luni seară, în jurul orei 22.00, în Catedrala Patriarhală din București, unde preoții și episcopii continuă slujba specială premergătoare înmormântării acestuia. (Mediafax)