O elevă de 15 ani s-a ales cu dosar penal după ce a snopit în bătaie o adolescentă în curtea liceului

Publicat: 25 11. 2022, 16:09
Actualizat: 25 11. 2022, 16:10
Sursa FOTO: newsbucuresti.ro

O fată de 15 ani din Brăila s-a ales cu dosar penal după ce a snopit din bătaie o adolescentă, tot de 15 ani, în curtea unui liceu din oraș. Poliția s-a autosesizat după ce un clip cu cele două s-a răspândit pe internet.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila – Biroul Proximitate s-au sesizat din oficiu, în urma apariţiei în mediul online a unui filmuleţ în care o elevă de 15 ani lovește agresiv o altă adolescentă.

Victima este elevă la un alt liceu, iar pe numele agresoarei a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Reprezentanții Biroului Siguranță Scolară, în control

„Astăzi, 25 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila – Biroul Proximitate s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că ieri, 24 noiembrie a.c., în jurul orelor 14,00, o tânără în vârstă de 15 ani, din Brăila, elevă a unui liceu de pe raza municipiului Brăila, aflându-se în zona adiacentă a unei alte instituţii de învăţământ de pe raza municipiului, ar fi lovit o elevă a acestei unităţi şcolare, în vârstă de 15 ani, din Brăila.

A fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Brăila, potrivit Digi24.ro.

IPJ Brăila mai anunţă că reprezentanţii Biroului Siguranţa Şcolară şi ai Biroului Proximitate se vor deplasa la unităţile de învăţământ din care fac parte elevele implicate în eveniment pentru „relaţionarea cu conducerea acestora şi efectuarea de activităţi specifice în vederea prevenirii unor astfel de incidente”.