O fată de 17 ani, care a plecat cu mașina unui necunoscut, a fost bătută, tâlhărită și violată

Publicat: 08 08. 2019, 15:08

Potrivit polițiștilor, fata de 17 ani s-a urcat în mașina unui necunoscut pe Drumul de Centură al orașului Brăila. O femeie care o cunoștea pe fată a sunat la 112 și a anunțat că aceasta nu mai răspunde la telefon, ceea ce i-a alertat pe polițiști, care au început căutările până în momentul în care fata și-a sunat soțul.

Când a fost găsită, fata a povestit că a fost tâlhărită de șoferul mașinii și violată de alți trei bărbați.

Autorii nu au fost încă identificați.

„Este un dosar penal în lucru pentru viol și tâlhărie. Ieri (miercuri – n.r.), în jurul orei 17.00, am fost sesizați de o femeie prin numărul unic de urgență 112 că pe șoseaua de centură o fată de 17 ani a urcat într-o mașină și apoi nu a mai putut fi contactată telefonic. Polițiștii au început căutările și la un moment dat fata și-a sunat soțul care era la Poliție. Polițiștii au stabilit că în urma unui conflict spontan izbucnit în mașină, fata a fost lovită și i s-au luat telefonul mobil și poșeta în care se aflau 200 de lei. Ea fost dusă la ieșirea din Brăila, pe șoseaua de pe dig spre Galați, unde ar fi întreținut raporturi sexuale cu alți trei bărbați, împotriva voinței ei”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.

Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea agresorilor.