O femeie a fost mușcată de câine în Capitală

Publicat: 03 09. 2013, 20:44
Actualizat: 03 02. 2019, 08:44

O femeie în vârstă de 63 de ani a fost mușcată de un câine, în zona intersecției Calea 13 Septembrie cu Drumul Sării, și va fi transportată la Spitalul Universitar din Capitală, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) București, Daniel Vasile.

Un copil în vârstă de patru ani a murit, luni, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, din Sectorul 2, iar fratele acestuia, de șase ani, a fost mușcat de un picior, dar a reușit să fugă și să-și anunțe bunica.

Copilul de patru ani a murit din cauza hemoragiei externe, pe corpul acestuia fiind găsite sute de plăgi, a declarat marți, pentru MEDIAFAX, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Național de Medicină Legală (INML).