O femeie din Botoșani s-a rostogolit pe o șosea zeci de minute, blocând traficul și riscând să fie victima unui accident – VIDEO

Publicat: 08 08. 2019, 12:59

Incidentul a avut loc miercuri după-amiaza și a fost filmat de unul dintre martori. Femeia de 50 de ani a fost surprinsă în timp ce se rostogolea și țipa pe drumul național din Botoșani.

 „Veneam de la Trușești și circulam cu circa 50 km/oră și a apărut dintr-o dată în mijlocul șoselei. S-a aruncat pe asfalt și a început să se rostogolească. Am frânat și am tras mașina pe dreapta, după care am început să opresc mașinile, să nu o calce careva. Am sunat la 112, iar femeia a fost preluată de un echipaj SMURD”, a relatat un șofer penntru Monitorul de Botoșani.

Unul dintre cei membriii echipajului de salvare, care a ajuns după aproximativ 40 de minute, a recunoscut-o pe femeie și a afirmat că aceasta ar suferi de afecțiuni psihice. Femeia din Botoșani a fost transportată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean „Mavromati”.