O femeie din Satu Mare a murit după ce a mâncat ciuperci otrăvitoare

Publicat: 27 10. 2014, 18:12

Femeia de 59 de ani a mâncat ciuperci culese din pădure și, după două zile în care i-a fost rău, a decis să meargă la spital.

Medicii spun că, în momentul internării, starea femeii era foarte gravă și, în ciuda eforturilor, ficatul și rinichii i-au cedat pe rând, nemaiputându-se face nimic. După opt zile, a fost pronunțat decesul educatoarei.

Mama femeii a mâncat și ea din ciupercile otrăvitoare și a ajuns la urgențe, dar a fost externată după câteva zile.

Stirileprotv.ro scrie că, în urmă cu câțiva ani, educatoarea a mai fost internată în spital, din cauza unei intoxicații cu ciuperci otrăvitoare.

Ciupercile care au omorât-o pe femeie au fost culese dintr-o pădure de lângă sat. Soțul femeii a refuzat să guste din tocana de ciuperci, gest care foarte probabil i-a salvat viața.

Educatoarea urma să devină bunică și să iasă la pensie anul viitor.