O gălățeancă a născut pe bancheta din spate a unui taxi

Publicat: 04 07. 2016, 08:08

Lica Ioan era la cumpărături, împreună cu sora sa, când a simțit că i-a venit sorocul. Femeile au urcat în primul taxi și au gonit spre spital.

Fetița nu a avut răbdare și a venit pe lume înainte ca mașina să ajungă la spital.

Pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere de la spital, se vede cum taxiul intră în garajul destinat ambulanțelor, iar lăuza și nou-născutul, încă legați prin cordonul ombilical, sunt preluați de cadrele medicale, scrie tvr.

Fetița a primit la naștere nota 9 și este perfect sănătoasă. Taximetristul în a cărui mașină s-a născut ar vrea să-i fie naș la botez.