O jurnalistă, găsită moartă în casă la 36 de ani

Publicat: 25 01. 2016, 08:06

Anunțul privind moartea jurnalistei Andreea Pocol (36 ani) a fost făcut pe o pagină de socializare de Laurențiu Ciocăzeanu, acționar la site-ul Reporter Virtual. De altfel, Andreea scria la acest site pe domeniul politic.

De-a lungul timpului, pe lângă AXA TV Baia Mare, Andreea Pocol a muncit și la Șomes TV Dej, a avut colaborări cu Realitatea TV. În anul 2008, într-un demers jurnalistic, Andreea Pocol a demonstrat că se poate vota în două secții diferite.

„Îi datorez COLEGEI Andreea Pocol această postare. Tocmai ce am aflat că ne-a părăsit subit noaptea trecută. În urmă cu aproape doi, am descoperit în Andreea dorința nebună de a face presă. I-am întins mâna de a se alătura echipei Reporter Virtual, deși n-am reușit să-i ofer un job așa cum îmi și își dorea. Dar am simțit amândoi că nu-și dorește nimic mai mult pe lumea asta decât să devină jurnalistă. Și am încurajat-o, indiferent de obstacolele pe care le-am întâmpinat împreună, de bani sau de altă natură. A preferat să aștepte vremuri mai bune și să creadă într-o zi în care munca îi va fi recunoscută. N-a mai apucat, căci Dumnezeu avea alt plan de care noi doi nu știam nimic. (…) Să ne scrii mereu, de-acolo de sus, dragă Andreea Pocol! Nu vom putea vedea cuvintele tale, dar sigur le vom simți cumva…” a scris Ciocăzeanu.

Slujba de înmormântare a jurnalistei Andreea Pocol va avea loc marți, 26 ianuarie, în localitatea natală Șimișna, județul Sălaj, scrie actualmm.ro.