O mână de ajutor pentru Mihai Constantinescu: Peste o sută de persoane au donat sânge pentru cântăreț / Artistul Petre Geambașu nu a putut dona – VIDEO

Publicat: 18 06. 2019, 14:13

This browser does not support the video element.

Petre Geambașu și soția acestuia s-au prezentat, marți, la Spitalul Floreasca din Capitală, acolo unde este internat în prezent cântărețul Mihai Constantinescu. Cei doi au vrut să doneze sânge pentru prietenul lor, dar nu au putut face acest gest, din cauza vârstei.

„Noi am venit, dar suntem depășiți de vârstă (…) Ne-am întâlnit cu Simona (soția lui Mihai Constantinescu – n.red), ne-am luat în brațe. Acum 10 zile au vrut să-l deconecteze și bravo ei că a refuzat, că lucrurile se mai pot schimba”, a declarat Petre Geambașu, la ieșirea din spitalul Floreasca.

Soția lui Petre Geambașu susține că cei de la spital le-au transmis că pentru donare există o limită de vârstă, la femei de 59 de ani, iar la bărbați de 65.

Totuși, până la orele prânzului, peste 100 de persoane au donat sânge pentru Mihai Constantinescu, printre care și mulți tineri.

Admiratorii artistului au venit la spital după ce apropiații lui Mihai Constantinescu au făcut un apel în acest sens.

Cântărețul Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a fost dus la Spitalul Floreasca din Capitală pe 13 mai, în urma unui stop cardio-respirator, el fiind internat în unitatea spitalicească de peste o lună. Mihai Constantinescu și-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace. În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenții chirurgicale la Secția Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant Târgu Mureș, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficiență mitrală gradul 3/4, insuficiență tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenții chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncție.