O navă aflată în portul Constanța a fost controlată. După ce comandantul le-a făcut o mărturisire vameșilor, s-a ales cu o amendă de 24.000 de lei

Publicat: 14 09. 2015, 13:52
Actualizat: 15 09. 2015, 07:14

Potrivit Gărzii de Coastă, autoritățile portuare au făcut, vineri seară, controlul de frontieră la o navă sub pavilion Malta, acostată în Portul Constanța, ocazie cu care comandantul navei i-a informat pe polițiștii de frontieră că are la bord trei pasageri clandestini, cetățeni algerieni.

Conform declarațiilor comandantului, cei trei au fost găsiți ascunși abia după ce vasul a părăsit portul algerian Oran.

Conform legii, armatorul navei, reprezentat prin comandant, a fost amendat cu 8.000 de lei pentru fiecare străin transportat.

În plus, polițiștii de frontieră au luat măsura supravegherii navei pe timpul staționării acesteia în Portul Constanța, nepermițând celor trei pasageri algerieni să o părăsească.