O nouă metodă de ESCROCHERIE: Hoții LE DAU BANI păgubiților

Publicat: 11 12. 2018, 15:40

Cei doi ar fi abordat, în ianuarie 2015, doi soți din comuna ieșeană Osoi. Hoții le-au spus că sunt de la ferma la care au pământul în arendă și că vor să le dea bani, însă scopul acestora era de a vedea unde își țin pensionarii economiile, scrie Ziarul de Iași.

Unul dintre hoți a intrat în casă după victimă și, într-un moment de neatenție, a sustras punga cu bani.

„Unul dintre cei doi a afirmat că este un reprezentant al fermei unde are terenul în arendă și i-a cerut persoanei vătămate să-i schimbe o bancnotă de 200 lei, sens în care a scos din buzunar bancnota de 200 lei și i-a dat-o acesteia, cerând rest 100 lei. D.E. a mers în casă și a umblat într-o valiză, încuiată cu lacăt, în care se afla o pungă, care conținea suma totală de 17.000 lei, de unde a luat o bancnotă de 100 lei, pe care i-a dat-o persoanei ce a pretins că este reprezentantul fermei, respectiv inculpatului Stamate Adrian”, se arată în motivarea primei instanțe.

Bătrânii și-au dat seama că au fost păgubiți după ce escrocii au plecat. Unul dintre ei nu a recunoscut furtul în timpul procesului, spunând că era plecat în străinătate la momentul faptei.

Așa au fost păcăliți cei doi pensionari și au fost jefuiți de banii de înmormântare. Acum, după condamnarea la trei ani de închisoare, unul dintre hoți trebuie să le plătească victimelor și paguba 17.000 de lei, pentru că prietenul lui a murit în timpul procesului.

Foto: Hepta