O persoană a aruncat un cocktail Molotov într-un magazin din Timișoara

Publicat: 28 12. 2013, 17:07
Actualizat: 21 02. 2019, 05:30

Polițiștii din Timișoara au deschis o anchetă după ce o persoană necunoscută a aruncat o sticlă incendiară într-un magazin de electrice și electrocasnice dintr-un cartier al orașului, incendiul afectând ușa de la intrare, iar autorul fiind căutat de anchetatori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit polițiștilor din Timișoara, o persoană necunoscută a incendiat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, ușa unui magazin de electrice și electrocasnice din Piața Traian, o zonă din municipiu în care există preponderent case vechi, aflată la circa doi kilometri de centrul orașului. Anchetatorii au stabilit că s-a folosit o sticlă incendiară, iar persoana care ar fi aruncat-o este căutată.

La locul incendiului a fost chemat un echipaj de pompieri care a intervenit pentru stingerea focului, fiind afectată doar ușa de la intrarea în magazin.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cine este autorul faptei, iar dacă va fi prins acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru distrugere prin incendiere.

Potrivit polițiștilor, este al treilea astfel de incident produs în zonă în ultima perioadă.